Cățărătorii din Micro3B Vulcan sunt susținuți și de Rotary Club Valea Jiului

vulcanrotary1De ceva vreme, la Vulcan funcționează un club dedicat iubitorilor unui temerar sport de aventură. Intitulat ”Fără limite”, clubul din Vulcan deschis în cartierul Micro 3 B de un tânăr sud-american, se bucură de un impact deosebit de mare în rândul tinerilor care vor să-și încerce limitele apelînd la cățărarea pe suprafețe artificale.

Dincolo de abilitățile fizice pe care copiii le dobândesc, câțărarea le oferă acestora șansa să se cunoască mai bine, să-și depășească cel puțin o parte din limite, să învețe să își stabilească ștachete din ce în ce mai înalte. În plus, prin competițiile de gen organizate în țară, ei au șansa să își deschidă noi orizonturi, să cunoască alți copii, să interacționeze, să se educe, să evolueze.

De curând, printre suporterii acestei activități, se numără și Clubul Rotary Valea Jiului, care a decis să-i dea o mnă de ajutor lui Felipe Rissi Silva în dezvoltarea și promovarea acestei inedite, dar în același timp, apreciate, activități sportive, educative și de divertsment din Valea Jiului. ”Atunci când Felipe Rissi Silva (tânăr sud-american) a venit la una din întâlnirile noastre, ca să ne povestească despre impactul pe care clubul său de cățărare din Vulcan îl are în rândul copiilor și tinerilor din cartierul Micro 3B ( și numai), am hotărât cu toții că este bine să susținem această activitate. La una din recentele lor acțiuni din Vulcan, am fost și noi prezenți prin colegul nostru Cristian Merișanu, pentru a-i susține în mod direct pe copii”, spun reprezentanții Rotary Club Valea Jiului. 

vulcanrotary2

***

vulcanrotary3

***

vulcanrotary4