Haralambie Vochițoiu: ”Ministerul Energiei trebuie să-și asume situația explozivă din Valea Jiului”

vochitoiuPreședintele PMP, senator Haralambie Vochițoiu solicită public Ministerului Energiei să-și asume situația explozivă de la cele două mine din Valea Jiului aflate pe program de închidere, respectiv minele Paroșeni și Uricani, unde circa 300 de mineri s-au blocat în subteran.

„Incoerența guvernamentală căreia au căzut victime Minerii din Valea Jiului trebuie sancționată corespunzător. Este inadmisibil să permiți tu, Minister al Energiei, atâta instabilitate și haos în două companii de stat – Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului. Ori ai încercat să-ți înstrăinezi copiii, ori ai vrut să bagi zâzanie între ei, ori nu ești capabil să înțelegi tu minister că această activitate nu poate dansa între două ieșiri și intrări în insolvență. Dincolo de gravitatea de ordin social a acestei incompetențe ministeriale este evidentă acțiunea de subminare a economiei naționale. Nu mai stați, domnilor guvernanți, ascunși după data de 11 decembrie. Ieșiți public și rezolvați problema fiindcă ați permis ca într-un stat de drept Justiția să își bată joc de companiile statului român”, a declarat senatorul Haralambie Vochițoiu.

Acesta cere totodată instituțiilor statului să protejeze cele două companii de interesele politice și să intevină de urgență, în spiritul legii.