Punct de vedere: ”Binele S-a născut. Alege Binele!”

Ioan Dorel Șchiopu

Ioan Dorel Șchiopu

Am participat, odată, la o dezbatere cu tema “Creştinism vs. Evoluţionism”. Profesorul care ne propusese această temă era mai degrabă interesat de modul în care argumentau cursanţii, de modul în care îşi susţineau convingerile şi mai puţin de varianta în care credeau. Nu cred, însă, că aceasta scădea importanţa subiectului discutat.

Eu, bineînţeles, m-am numărat printre adepţii creaţionismului. Nu pot accepta că, în acelaşi timp, elefantul, balena, struţul, ţânţarul, şarpele, girafa, fluturele şi omul sunt rezultatul aceleiaşi „evoluţii” de miliarde de ani a unei celule vii apărute (din proprie iniţiativă?) absolut la întâmplare.
Un alt argument prin care mi-am susţinut adeziunea faţă de teoria creaţionistă a fost unul cu trimitere la astronomie. Toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord că Universul a început printr-o „mare explozie iniţială” şi că de atunci este într-o continuă expansiune. Vă invit să fiţi de acord cu mine că o explozie este expresia supremă a dezordinii, a haosului. Aveţi dumneavoastră un alt exemplu de stare de dezordine care s-o întreacă pe aceea rezultată în urma unei explozii?
Cum este posibilă, atunci, o ordine atât de desăvârşită în Univers? Mă refer aici doar la sistemul nostru solar, pentru a vorbi de o „zonă” pe care o putem observa nemijlocit cu toţii şi nu de galaxii aflate la distanţă de milioane de ani-lumină.
Faceţi comparaţia între ceea ce trăim într-o vară caniculară şi o iarnă foarte geroasă. De miliarde de ani, pământul se roteşte în jurul soarelui cu o regularitate atât de perfectă încât şi popoare primitive ca incaşii (nu cunoşteau scrisul sau roata) aveau calendare foarte complexe. Cunoşteau, spre exemplu, când urma să se producă o eclipsă!
Dacă pământul s-ar abate de la această traiectorie câteva milioane de kilometri ar duce la dispariţia vieţii ori prin arşiţă, ori prin îngheţ. Pentru a înţelege cât de puţin înseamnă această distanţă, să ne amintim de „pedagogul de şcoală nouă”, al lui Caragiale: „Pe lângă alke astre, bunăoară Saturnus, au Neptunus, au Iupităr, pământul nostru doară-i o scârbă! nici cât să chiorăşti un şoarece…”
Pot fi, toate acestea, un simplu „accident fericit” într-un haos universal?
 
„Universul mă încurcă şi nu mă pot gândi măcar,
Că poate exista ceasul fără un Ceasornicar.“
 
Se pare că aceste versuri i-au aparţinut lui Voltaire, dar, din câte ştiu, la această idee au subscris şi alţi oameni de ştiinţă (Pascal, Einstein) care, pe măsură ce cunoşteau mai mult, şi-au dat seama că ordinea în univers şi în natură, legile perfecte din fizică şi din chimie, nu pot fi  rezultatul unei simple întâmplări sau a hazardului.
Un alt argument în favoarea creaţionismului ţine de conştiinţa noastră. Care om nu a simţit conflictul interior între Bine şi rău, care ne urmăreşte continuu, de dimineaţa până seara. Uneori mai evident, alteori mai greu de sesizat, acestui conflict trebuie să-i răspundem printr-o alegere, câteodată, mai dificilă decât pare la prima vedere (citire). Sunt convins că aţi înţeles că nu mă refer la binele şi răul consfinţit şi stabilit de legi, de norme sau de reguli ale societăţii.
Dumnezeu ne-a făcut pe noi, oamenii, după chipul şi asemănarea Lui. Din nefericire pentru noi, însă, ne-a creat cu o mare problemă: liberul arbitru. În lupta pentru sufletul nostru dată între BINE şi rău, ne revine o mare responsabilitate: avem posibilitatea şi responsabilitatea de a alege. „Necazul” nostru cel mai mare este că noi – eu, tu, voi, cei care citiţi aceste gânduri – noi suntem cei care decid ce urmăm: BINELE sau răul.
De ce nu ne-a făcut Dumnezeu în aşa fel încât să alegem doar BINELE? Pentru că nu am mai fi fost oameni, ci nişte roboţi programaţi într-un anumit fel. Iar DRAGOSTEA, IUBIREA, pe care Dumnezeu le întruchipează şi le întrupează, presupun liber ataşament, iar nu obligatoriu ataşament.
De altfel, singurul lucru pe care Dumnezeu nu-l poate face este să ne mântuiască fără consimţământul nostru. Adică fără alegerea noastră responsabilă. Dar, aţi avut vreodată o responsabilitate mai înălţătoare?
Ioan Dorel Şchiopu