Dn rețetele bunicii Nuța / Tradiții, obiceiuri și superstiții de Anul Nou

bunicaNoaptea trecerii dintre ani este un moment magic în tradiția populară românească. Este un moment în care, are loc înfruntarea dintre vechiul și noul An, un moment în care, timpul se oprește în loc pentru a-și putea continua curgerea sa permanentă, un moment âîn care timpul “se reînnoiește”, anul vechi se “îngroapă”, iar cel nou abia se naște. Este cunoscut de aceea și sub numele de „îngropatul Anului”.

Conform unei credințe din popor, pentru a alunga spiritele rele și a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuie saăastepti Revelionul în liniște, ci în zgomot și voie bună, cu usșle larg deschise. De asemenea, este interzis să plângi în prima zi a anului, dacă nu vrei să ai parte de lacrimi și ghinion pe tot parcursul anului.

Peștele este una din mâncărurile menite să îți aducă prosperitatea și să-ți asigure o trecere lină și ușoară în anul care vine. Consumă un măr în ajunul Anului Nou și vei avea parte de sănătate pe tot parcursul anului. Si strugurii au o semnificație aparte în seara de Revelion. Fiecare din cele 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului care vor urma.

Pe de altă parte, carnea de pasăre nu este deloc considerată aducătoare de noroc. Precum păsările de curte care scormonesc pământul pentru a-l împrăștia, tot astfel se crede că se împrăștie prosperitatea și binele din casa în care se servește carne de pasare. Se crede că, în noaptea Anului Nou animalele capătă grai de la Dumnezeu și vorbesc între ele. Ființa umană care le poate auzi însă, își va găsi sfărșitul în anul respectiv.

Tot în noaptea de 31 spre 1, bătrânii spun că aprinderea unei lumânări sau a unei candele sub icoană până se luminează de ziuă are rostul de a-l indupleca pe Dumnezeu pentru a-ți da un an ușor și luminos.În anumite sate ale țării noastre, în această noapte magică, se mai pastrează încă obiceiul ghicirii în stele de către fetele tinere, care doresc să își găsească alesul. Tinerele ies în afara casei și se uită pe cer, numărînd nouă stele. Dacă ultima stea, cea de-a nouă, este mai mare și mai strălucitoare decât celelalte, înseamnă că ursitul fetei care număra va fi un barbat ales, deosebit. După ce termină de numărat, fata respectivă se adresează stelei respective pentru a o ajuta să-și întâlnească ursitul.

Alături de obișnuitele superstiții de Revelion, unii dintre noi iau în considerare și ce anume mănâncă în noaptea dintre ani. Există unele alimente, pe cât de sănătoase, pe atât de norocoase, care, consumate în seara de Anul Nou, pot aduce noroc în anul care vine. Legumele verzi sunt considerate a purta noroc datorită asemănării cu banii și sunt totodata pline de vitamine și minerale, îndeajuns motiv pentru a fi prezente pe masa de Anul Nou. Se spune că peștele aduce noroc din cauza solzilor care se aseamană cu banii, iar faptul că trăiesc în bancuri ar fi un simbol pentru abundență. Dincolo de aceste convingeri, peștele gras, precum somonul sau tonul, e bogat în uleiuri esențiale bune pentru organism, iar cel slab e o sursă importantă de fibre.

taditii de revelion

Cine își dorește un an nou înfloritor din punct de vedere financiar, e musai să mănânce fasole sau linte. Semnifică bănet, fiindcă aduc cu monedele și reprezintă un aliment nelipsit din meniul italienilor sau brazilienilor de Anul Nou.

O soluție inedită pentru clasicul pahar de șampanie servit de revelion este să adaugi rodii. Grecii și mediteranienii sărbătoresc Anul Nou alături de acest fruct care reprezintă belșug și rodnicie.

Cerealele sunt simboluri pentru o viață lungă și îmbelșugată și în același timp o mare sursă de fibre.

Strugurii pot aduce noroc, iar în Spania este deja o tradiție împământenită să se consume struguri la mizeul nopții de Anul Nou. Competiția se dă între cine poate manca douăsprezece boabe de struguri până la ultima bătaie a ceasului care anunță miezul nopții. Câștigătorul va avea parte de un an favorabil, atât financiar cât și sentimental.

Fructele rotunde sunt de asemenea purtătoare de noroc datorită formei care seamană cu monedele. Majoritatea oamenilor își doresc un an prosper în materie de bani, așa că e lesne de înțeles de ce sunt preferate fructele.

Poftă bună și La mulți ani !

Cu drag, BUNICA