Municipiul Vulcan dă României încă un magistrat: Ruxandra Peter

ruxandra-peter-240x300Oricât de mult s-ar strădui unii să spună că Valea Jiului este lipsită de valori, viața este cea care demonstrează că în această regiune a țării se nasc și evoluează oameni de o certă valoare, în cele mai diferite domenii de activitate.

În acest context este demnă de apreciere informația potrivit căreia, după ani de muncă asiduă pe băncile școlilor și facultății, după o experiență profesională acumulată în Capitala țării, încă un tânăr din Vulcan își confirmă valoarea. De data aceasta este vorba despre Ruxandra Peter. Până nu demult, numele acestea nu definea în comunitatea Vulcanului decât faptul că este un copil cuminte și silitor, mai apoi că este o fată frumoasă și un student eminent la Drept, în București. Iar toate aceste calități se împleteau cu aceea că este vorba despre fiica apreciatului jurist Rodica Peter, secretarul municipiului Vulcan.

Zilele trecute a apărut informația care-i conferă o nouă definiție personalității Ruxandrei Peter. Aceasta urmează să fie numită de către Președintele României, Klaus Iohannis, în urma propunerii venite odată cu decizia Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea de magistrat la Judecătoria Cluj Napoca. Pentru a obține însă această onorantă poziție socială și profesională, Ruxandra Peter a trecut printr-un dificil examen pe care l-a absolvit, așa cum a făcut cu toate celelalte examene ale vieții, cu brio. Spre cinstea sa și spre bucuria părinților săi. Ruxandra Peter a obținut, la examenul de capacitate pentru obținerea definitivatului în
magistratură nota 9,617 (una dintre cele mai bune din țară) fapt care i-a conferit dreptul de a putea fi numită în funcția de de magistrat la Judecătoria Cluj Napoca, un loc în care și-a dorit de altfel să ajungă. De ce ? Ruxandra Peter explică acest lucru într-un interviu acordat presei clujene: Numirea la Judecătoria Cluj-Napoca înseamnă, pentru mine, transpunerea în plan fizic a succesului obținut ca urmare a tuturor eforturilor și a muncii depuse, în mod continuu, în ultimii 4 ani. Judecatoria Cluj-Napoca a devenit, de aproximativ un an de zile, destinația la care doream să ajung în acest punct al „călătoriei” mele profesionale. Și, bineinteles, aduce cu sine și o schimbare în viața mea, zic eu binevenită, având în vedere că am locuit în București în ultimii 8 ani de zile.”

Desigur, pentru familia Peter din Vulcan, succesul debutului de carieră al fiicei lor reprezintă un firesc moment de mândrie și de satisfacție. Sentimente binemeritate, generate de bucuria succesului, așa cum fiecare părinte simte și își dorește pentru copilul său. În același timp însă, pentru vulcăneni și pentru întreaga Vale a Jiului, vestea este una la fel de importantă. Pentru că, dincolo de succesul personal al Ruxandrei Peter, acesta demonstrează o dată în plus că în Valea Jiului se nasc și se formează oameni de mare valoare, oameni demni de a fi modele pentru noi toți și pentru generațiile ce vor veni. Iar astfel de exemple de succes, ne fac și pe noi, concetățenii Ruxandrei Peter, să fim mândri de realizările onorante ei, fapt ce ne determină să-i dorim succes în cariera de magistrat și să
consemnăm cu plăcere acest eveniment.