2017 se anunță de un an de investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din municipiul Lupeni

lupeni2Conducerea Apa Serv Valea Jiului a participat astăzi la ședința din luna ianuarie a Consiliului local Lupeni, unde directorul general Costel Avram a prezentat bilanțul activității operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare pentru anul 2016, dar și perspectivele anului 2017 în fața acționarilor din această localitate.

Avram le-a dezvăluit consilierilor locali din municipiul Lupeni că, debutul anului 2017, a generat cele mai mari probleme pentru Apa Serv, chiar la Lupeni. ”Înghețul ne-a dat mari probleme în municipiul Lupeni, unde numărul avariilor a fost unul record. O analiză pe care am fîcut-o chiar ieri, ne arată că, în luna ianuarie, 25% din consumul de apă potabilă al Apa Serv este contorizat la Lupeni, fapt care arată de fapt dimensiunea pierderilor pe care ni le cauzează rețelele uzate de pe raza acestei localități”, le-a spus Avram consilierilor locali din Lupeni, Chiar și în aceste condiții, Avram a precizat că pierderile vor fi acoperite din veniturile operatorului și, în nici un caz, cei 7862 de abonați din Lupeni nu vor plăti mai mult pentru apă.

Directorul general al Apa Serv a explicat că, datorită unei colaborări excelente cu administrația locală din Lupeni, dar și având în vedere faptul că acest municipiu nu a beneficiat de investiții în prima etapă a proiectului european de modernizare a rețelelor de apă și canalizare derulat de Apa Serv pe fonduri europene, anul 2017 se anunță de un an de investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din municipiul Lupeni. ”Vreau să vă spun că, deja am demarat în cursul anului trecut o investiție majoră, împreună cu Primăria Lupeni și Consiliul județean, prin care vom asigura funcționalizarea unui sistem de canalizare modern în stațiunea turistică Straja”, a spus Avram. Acesta a dat asigurări că alte investiții similare vor fi făcute și în diverse cartiere ale municipiului Lupeni care nu beneficiază încă de rețele de apă și canalizare.

lupeni1

În plus, etapa a doua a proiectului european care prevede modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului, va aduce primele investiții semnificative în acest domeniu la Lupeni, chiar începând cu acest an. ”Pentru municipiul Lupeni sunt prevăzute investiţii cu o valoare totală de 45.152.177  lei, care se vor concretiza în reabilitare a 17,1 km de reţele de apă și 12,8 km rețele de canalizare”, a explicat Costel Avram. Acesta  răspuns și întrebărilor lansate de consilierii locali care au cerut explicații legate de implicațiile financiare ale acestui proiect în costul apei în anii următori. Avram a spus că, potrivit planului tarifar aprobat deja de toate autoritățile locale (inclusiv de Consiliul local al municipiului Lupeni) prețul apei nu va crește, în următorii 4 ani cu mai mult de 1% pe an.

lupeni3

Și la Lupeni, membri Consiliului local au fost de acord că activitatea derulată de angajații Apa Serv în anul 2016 a fost una apreciabilă, atât în ceea ce privește intervențiile la avarii, lucrările de investiții, dar mai ales sprijinul acordat în situația de urgență generată de inundațiile din vara anului 2016. Toate aceste aspecte au fost semnalate în luările de cuvânt ale consilierilor locali Cristian Roșu, Marcel Daniel Rad, David Benedekffi,  Ștefan Pășcuț ș.a.

”Vreau să le mulțumesc celor de la Apa Serv pentru întregul sprijin pe care ni l-au acrdat, să-i mulțumesc personal domnului Costel Avram în care am găsit un partener serios de discuții atunci când a venit vorba despre proiectele de investiții necesare în acest domeniu pentru cetățenii municipiului Lupeni”, a concluzionat vicerimarul Iacob Mesaroș, întâlnirea de astăzi a edililor din Lupeni cu conducerea Apa Serv.