Apa Serv, raport de activitate în fața Consiliului local al municipiului Petroșani

apa petrosani1Consiliul local al unicipiului Petroșani a luat astăzi act de raportul prezentat de conducerea Apa Serv Valea Jiului, cu privire la investițiile publice realizate în anul 2016 pe raza localității, a rezultatelor economice consemnate în același an, precum și asupra intențiilor pe care Apa Serv le are cu prvire la derularea unor noi programe de investiții în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Petroșani, începând cu anul 2017.

Informarea a fost făcută de directorul general al Apa Serv, Costel Avram, care a fost prezent la ședința de astăzi a Consiliului local al municipiului Petroșani, alături de Cristian Ionică, Monica Tarcea, Roxana Benke și Florin Donisa, cei care alcătuiesc echipa managerială a operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului. ”Am adus în atenția Consililului local faptul că, deși anul 2017, a început cu probleme semnificative generate de temperaturile negative, care au adus cele mai multe avarii la Petroșani, acest an înseamnă pentru această localitate și cele mai mari investiții pe care le preconizăm, atât din perspectiva derulării noului program european pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare, cât și în ceea ce privește alte categorii de investiții”, a declarat Costel Avram.

Directorul general al Apa Serv i-a informat pe consilierii locali de la Petroșani că, grație investițiilor deja efectuate în modernizarea stațiilor de captre și tratare a apei, dar și pe rețelele de distribuție, în anul 2016, un an cu multe probleme din punct de vedre meteorologic, s-a putut asigura populației municipiului Petroșani cantitatea de apă potabilă  la parametrii calitativi superiori fără oprire. ”Asigurarea alimentării cu apă a municipiului Petroșani se face prin 40 km conducte aducţiune, 116 km reţele de distribuţie şi 38 km conducte de branşament. Pentru întreţinerea şi repararea acestora s-au executat un număr de 640 lucrări totalizând o valoare de 322 mii lei”, a explicat Avram.

Similar, acesta a precizat faptul că serviciul de preluare şi transport al apelor uzate se realizează print-un sistem de conducte totalizând 83 km, descărcarea făcân­du-se în staţia de epurare Dănuțoni. Intervenţiile pentru întreţinerea şi repararea com­po­nen­te­lor sistemului de canalizare din acest oraş au fost în număr de 571, însemnând 248 mii lei.

petrosani2

În anul 2016, cei 14.106 abonaţi, înregistrați la Petroșani, au realizat un consum de apă facturată de 1.260.329 mc apă potabilă şi 1.630.805 mc apă uzată evacuată şi apă meteorică.

În același timp, directorul general al Apa Serv i-a informat pe aleșii locali ai Petroșaniului asupra faptului că, prin implementarea etapei I a proiectului european privind extnderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului, această localitate a beneficiat de investiții totale de 26.149.999 lei pentru extinderea rețelelor de apă pe o lungime de 9,0 km, respectiv extinderea rețelelor de canalizare pe o lungime de 23,424 km. În plus,  Petroșaniul a beneficiat și de un proiect privind sectorizarea, contorizarea globală şi monitorizarea presiunii, în valoare de 1.289.749 lei, dar și de reabilitarea conductei de distribuţie care face legătura între Petroşani Nord şi Petroşani Sud. + Aducțiune Taia-Daranesti, investiție în sumă de 1.590.854 lei.

De asemenea, Apa Serv Valea Jiului a investit din resurse proprii pentru realizarea unor lucrări de investiții și reparații pe raza municipiului Petroșani 584.105 lei.

În ceea ce priveşte perspectivele anului 2017, Avram spune că investiţiile finanţate în etapa de programare 2014-2020 se estimează semnarea contractului de finanţare în luna ianuarie 2017 pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara (Valea Jiului)” şi demararea implementării în trimestrul II 2017 conform documentelor oficiale aflate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene. ”În cadrul acestui program, pentru municipiul Petroșani sunt prevăzute următoarele investiţii cu o valoare totală de    58.632.137  lei, care se vor concretiza în reabilitare reţelelor de apă pe 18,4 km și reabilitare rețelelor de canalizare pe 11,1 km”, a declarat Costel Avram.

petrosan3

La fel ca peste tot în Valea Jiului, activitatea operatorului regional de acestui tip de servicii de utilitate publică a fost apreciată și de către reprezentanții comunității locale din Petroșani, la justa valoare. ”Este evident faptul că, rodul unei colaborări foarte bune între administrația locală din Petroșani și operatorul de servicii de apă și canalizare au condus la finalizarea unor importante și absolut necesare lucrări de investiții în rețelele de apă și canalizare de pe raza municipiului Petroșani. Sigur că mai sunt încă multe lucuri de făcut, dar am convingerea că, așa cum împreună cu domnul Avram și cu cei de la Apa Serv, am găsit întotdeauna soluții pentru a rezolva problemele cre au apărut în acest sector de activitate, la fel se va întâmpla și de acum înainte. pentru că interesul nostru comun este acela să facem posibil ca orice om din Petroșani să aibă acces la apă potabilă și la servicii de canalizare, ambele de cea mai bună calitate”, a declarat la rândul său, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.