Daily Archive: duminică, ianuarie 29, 2017
Stiri la zi
Aproximativ o sută de persoane au protestat duminică seară, în Piața Victoriei din Deva, manifestându-și opoziția față de proiectele de ordonanță care modifică legi din domeniul Justiției. articipanții purtau …
Stiri la zi
1 februarie 2017 este data oficial anunțată la care se va suna adunarea pentru fotbalul de la Inter Petrila. Cu excepția Jiul Petroșani care a început deja pregătirile, restul …
Economie
Având în vedere că în spațiul public au apărut o serie de speculații potrivit cărora PSD nu ar fi interesat de situația Complexului Energetic Hunedoara și că ar susține …
Administrație
Consiliul local al municipiului Petroșani aprobat tragerea unei noi tranșe din împrumutul public contractat de municipalitate în anul 2015, în vederea finanțării unor proiecte de dezvoltare locală. Potrivit proiectului …
Cultură
Anul 2017 a început sub cele mai bune auspicii pentru artistul fotograf Francisc Nemeth din municipiul Vulcan, unul dintre veteranii artei fotografice din România și din lume. După admiterea …