Accesul experților INSEMEX în Clubul Bamboo se va face cu acordul Inspecției în Construcții

gaman la hanovraAccesul în Clubul Bamboo din Capitală al experților Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani, pentru efectuarea unor verificări de specialitate, se va face doar atunci când acest lucru va fi permis de către Inspecția de Stat în Construcții, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul general al INSEMEX, George Artur Găman.

„Numai Inspecția de Stat în Construcții este în măsură să știe când este permis accesul. Când echipa de anchetatori ne va chema, vom fi acolo. Nu avem de unde să știm o dată anume”, a afirmat directorul general al INSEMEX Petroșani.

Potrivit acestuia, nu a fost fixat un termen până la care specialiștii INSEMEX să efectueze expertizele în interiorul clubului, deoarece accesul în perimetrul acestuia trebuie să fie unul sigur pentru personalul care este implicat în verificări.

O echipă a INSEMEX Petroșani a fost săptămâna trecută la sediul Clubului Bamboo din București, dar nu a putut intra în spațiul acestuia din cauză că exista riscul ca structura metalică a localului să se prăbușească.

Un incendiu puternic a izbucnit, pe 21 ianuarie, la Clubul Bamboo din Capitală. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare parte.

Specialiștii INSEMEX Petroșani sunt cei care au întocmit raportul de expertiză tehnică și în cazul tragediei de la Clubul Colectiv din București, care a ars în 30 octombrie 2015.

AGERPRES