Iuliu Winkler: ”Cred că a fost o greșeală modificarea Codurilor Penal și de Procedură Penală”

winkler-udmrLiderul UDMR Hunedoara, eurodeputatul Iuliu Winkler este de părere că modificarea prin ordonanță de Urgență a Codului Penal și Codului de Procedură Penală a fost o grețeală a actualului Guvern.

”Nu sunt de acord cu decizia Guvernului și consider că a fost o greșeală modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală prin OUG. UDMR își menține opinia și consideră că ambele Coduri trebuie să fie modificate în conformitate cu deciziile Curții Constituționale, numai în urma unei dezbateri în Parlament”, a declarat astăzi Iuliu Winkler.

Acesta apreciază că indignarea cetățenilor față de situația creată este absolut justificată. ”Parlamentul nu poate fi ocolit de Guvern prin adoptări de OUG. De fiecare dată când s-a încercat reglementarea acestei probleme prin ordonanță de urgență, au fost erori grave. Modificarea Codului Penal este necesară pentru că forma sa actuală are cel puțin 40 de prevederi care au fost declarate neconstituționale. Este nevoie de voință politică pentru a efectua aceste corecții, întrucât cei care au încercat până în prezent remedierea erorilor prin adoptarea de amendamente, au fost criticați vehement. Noi propunem o dezbatere în Parlament în regim de urgență, cu scopul de a armoniza prevederile celor două Coduri cu deciziile Curții Constituționale”, apreciază Winkler.