Strategia Energetică a României ar putea fi aprobată în a doua parte a anului 2017

corina popescu mineritStrategia Energetică a României 2017-2035 ar putea fi aprobată în cea de-a doua jumătate a acestui an, după primirea avizului de mediu, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Energiei Corina Popescu, într-o conferință pe teme energetice.

„Strategia energetică este în etapa obținerii avizului de mediu, deci ea o să mai fie în continuare supusă dezbaterilor publice. Această dezbatere publică pentru obținerea avizului de mediu durează. Estimările noastre arată că, în a doua parte a anului, ar putea să fie aprobată. Este foarte important ca anul acesta România să aibă o strategie, pentru că, la începutul anului viitor, trebuie să transmită către Comisia Europeană planurile integrate energie-mediu, care vor conține ținte, obligații, programe, pe care România trebuie să le monitorizeze. Ordinea firească aceasta este: să ai o strategie cu direcții, să arăți care este direcția, după care vii cu planul de măsuri concrete. Așa este bine să aibă și România”, a explicat Corina Popescu.

Corina Popescu a adăugat că, potrivit draftului de strategie, România are nevoie de investiții de 20 de miliarde de euro în sectorul energetic. „20 de miliarde de euro era o estimare cumva macro. În strategie au fost trasate niște direcții, s-au dat niște key-points pentru viitor. Aici intervine pasul al doilea, cu planurile naționale integrate de energie-mediu, unde trebuie detaliate proiectele și trebuie făcută o evaluare mult mai exactă. Pare cumva îngrijorător când auzi că trebuie să investești 20 de miliarde de euro ca să ai aceeași stabilitate. Este clar că statul nu va avea puterea să investească toată această sumă, deci cumva se vor atrage fonduri să se investească. Sper să învățăm din lecțiile din trecut și să nu mai pățim ce am pățit cu cei care au crezut în România și au investit în regenerabile”, a precizat reprezentantul ministerului.

Potrivit acesteia, există și alte mecanisme de atragere a investițiilor. „Este Planul Național de Investiții unde producătorii își pot păstra o sumă de bani și, în loc să o plătească, să investească să își retehnologizeze propriile unități de producție. Sunt mai multe modalități în care se pot atrage fonduri”, a mai spus secretarul de stat.

Întrebată în ce direcție se vor duce banii pe care îi va plăti Enel pentru participația minoritară de la Electrica Muntenia Sud, așa cum a decis recent Curtea de Arbitraj de la Paris, respectiv suma de 401 milioane de euro, ea a răspuns: „Nu știu să vă spun, nu știu”.

Totodată, Corina Popescu a precizat că modificarea legislației din domeniul regenerabilelor va intra în vigoare în prima parte a acestui an, ceea ce va însemna o stabilitate în acest sector.

AGERPRES