Victor Ponta: ”Dacă Guvenul nu se mișcă repede în rezolvarea problemelor de la CEH și CEO, va avea în mine și în parlamentarii de Gorj și Hunedoara un adversar !”

pontaFostul premier al României Victor Ponta se declară, în continuare un susținător necondiționat al Complexelor energetice din Oltenia și Hunedoara, despre care spune că, după ce producția termoenergetică de la CEO și CEH a salvat România în lunile ianuarie și februarie ale acestui an, acum este rândul României să le salveze pe acestea, prin luarea unor măsuri urgente de redresare a situației de la CEO și CEH.

”Le-am promis oamenilor din Gorj și Hunedoara în 2012 că atâta timp cât sunt eu Prim Ministru cele două Complexuri Energetice vor rezista și că Romania nu va importa energie din străinatate, în paralel cu distrugerea locurilor de muncă și a centralelor din țara noastră. M-am ținut de cuvânt dar , din păcate, dupa Noiembrie 2015 s-a reluat planul de distrugere programata! Acum am datoria , oricine s-ar supăra, să lupt din nou pentru ceea ce este un interes al oamenilor dar si un interes national. Nu mă deranjează dacă pentru Conducerea actuala a PSD sunt „ca apa sfințită” sau „irelevant”, dar am fost votat în 2016 (și eu și ceilalti candidati PSD) de către oamenii din Gorj și Hunedoara ca sa sprijinim salvarea sectorului energetic și de minerit din cele două județe după ce situatia acestora a fost dusă de catre Guvernul Tehnocrat pe marginea prăpastiei (la fel ca și în 2011) și noi reprezentăm ultima lor speranță”, a scris Victor Ponta, astăzi pe pagina sa de facebook.

Deputatul PSD explică și faptul că CEO și CEH au fost motorul energetic al României în primele două luni ale acestui an. ”Uite, în ianuarie-februarie mureai fără cărbune, acum sigur, vine primăvara, o să curgă apa în hidrocentrale, o să bată vântul în eoliene, totuşi complexurile energetice nu sunt ca o terasă pe care o deschizi vara şi o închizi iarna”, a declarat deputatul PSD Victor Ponta, într-o conferință de presă susținută astăzi la Tg, Jiu.

Fostul premier social-democrat cere în mod expres guvernului să intervină în sprijinul celor două mari companii energetice din Hunedoara și Gorj, apreciind că punctul său de vedere este susținut de toți parlamentarii PSD din cele două județe. ”Le-am spus și celor de la Guvern că, dacă vor să aibă în mine un adversar, atunci să lase lucrurile aşa, să treneze. Eu cred că trebuiau luate ieri măsuri urgente, nu astăzi. Eu, și nu doar eu, probabil că toţi parlamentarii şi de Gorj şi de Hunedoara subscriu, dacă Guvernul şi Ministerul Energiei nu se mişcă repede, o să ne aibă de adversari şi de duşmani.  Aceste Complexe Energetice au salvat România în ianuarie şi februarie, dacă nu erau ele rămâneam şi în Bucureşti fără curent. Acum trebuie să salveze şi România complexurile energetice”, a declarat Ponta.

Victor Ponta este de părere că România trebuie urgent să găsească o soluție pentru crearea mixului energetic, care să asigure eficiența companiilor energetice. Fostul premier dă și exemplul companiei CEZ din Cehia, dar și al altor companii energetice construite pe principiul utilizării unui mix de producători de energie. ”Trebuie discutat în cadrul acelui fond suveran înființat de Guvern, ce se întâmplă cu participaţiile în aceste companii de stat şi trebuie acum, cât încă se mai poate, cât încă nu s-a listat Hidroelectrica, trebuie făcut ce face CEZ-ul în Cehia sau multe alte companii din Europa. E simplu: pui împreună tipurile de energie şi le foloseşti când ai nevoie !”, a mai precizat Victor Ponta.

În perioada în care a condus Guvernul României, Victor Ponta a reușit să evite o decizie de închidere a complexelor energetice pe bază de cărbune din Hunedoara și Gorj, decizie recomandată de reprezentanții FMI în baza unei stricte analize financiare a celor două companii.

sursa foto: Q-magazine