Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români

dragobeteSărbătoarea populară a iubirii, Dragobetele, este celebrată în fiecare an la 24 februarie, zi în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Pe de altă parte, data de 24 februarie marchează și începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog, notează site-ul traditii.ro. Odată cu natura, reînvie și iubirea, iar Dragobetele este ziua în care întreaga suflare sărbătorește înnoirea firii și se pregătește pentru sosirea primăverii.

În funcție de regiune, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de ”Cap de primăvară”, ”Sântion de primăvară”, ”Ioan Dragobete”, ”Drăgostițele”, ”Logodna sau însoțitul paserilor”.

Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic. Este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri. Furându-le mințile fetelor și nevestelor tinere, Dragobetele a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele, respectiv o specie de ferigă, se arată pe site-ul http://www.crestinortodox.ro/.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ca zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ”se logodesc” în această zi.

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri și prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: ”Dragobetele sărută fetele!”.

dragobete-2014

În dimineața zilei de Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane până la Sânziene, când le aruncau pe apele curgătoare. În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ”născută din surâsul zânelor” (”apa zânelor”), era păstrată cu grijă, existând credința că avea proprietăți magice: făcea fetele mai frumoase și mai drăgăstoase.

După-amiaza, toată suflarea petrecea, juca sau cânta, fiindcă se credea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului. Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbații erau atenți să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.

În unele regiuni, exista obiceiul numit ”zburătorit”, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârșea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, care era anunțată seara întregii comunități și celor două familii, se arată pe site-ul http://calendarulortodox.ro/. Nu de puține ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate de a afla ce nunți se mai pregătesc pentru toamnă.

dragobete-la-romani

Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu și pentru cele mai importante. Deoarece exista credința că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, oamenii nu munceau, dar își făceau curățenie prin case. Chiar dacă se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc tinerilor, în general, și îndrăgostiților, în mod special, de la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar și de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Se spunea, totodată, că cei ce participă la Dragobete vor fi feriți de boli, și mai ales de febră, și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.

Ziua de Dragobete era, pe vremuri, respectată cu sfințenie în comunitățile autohtone, existând credința că doar cei care sărbătoresc această zi vor avea parte de iubire în anul ce urma.

AGERPRES