Campania Națională ”Bringing the UN back home” vine la Deva

djst-blogDirecția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara organizează, marți 28 februarie 2017, între orele 14,30 – 17,30, în Sala EUROPA din cadrul sediului Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Campania Națională ”Bringing the UN back home”, în cadrul căreia Delegații de Tineret ai României la ONU, Denisa Bratu și Gabriel Uifălean se vor întâlni cu tinerii din județul Hunedoara.

Proiectul ”Delegat de Tineret ai României la ONU” este realizat de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Afacerilor Externe, având scopul de a antrena tinerii cu potențial în activitatea celui mai mare for decizional global și de a-i mobiliza în activitățile de tineret din țară.

Campania Națională ”Bringing the UN back home”, vizează familiarizarea tinerilor cu activitatea Organizației Națiunilor Unite, punând accent pe importanța Agendei 2030 și ai ales pe rolul de actori capabili să își clădească propriul viitor și să lucreze la societatea pe care și-o doresc.

Întâlnirea va cuprinde prezentarea Delegaților și desfășurarea unor activități centrate pe însușirea noțiunilor de dezvoltare sustenabila și încurajarea implicării în proiecte locale.

Cu această ocazie invităm tinerii interesați să participe la eveniment.