Artă și cafea de calitate la aniversarea Aztek, noua cafenea a artelor din Valea Jiului

aztek1În cei zece ani de existență, cafeneaua ”AZTEK” din centrul municipiului Petroșani și-a câștigat nu doar un nume pe piața locală a pub-urilor de calitate din Petroșani, ci și renumele de ”cafenea a artelor”, fiind deocamdată, prima și singura de acest fel, din Valea Jiului.

Pentru a ajunge la acest standard, proprietarii au îmbinat cu succes rețeta unei cafele ”de mare artă” cu găzduirea unor evenimente culturale și artistice de înaltă clasă. Ar fi extrem de greu ca, după un deceniu de activitate, să-i trecem în revistă pe toți artiștii remacabili care
”s-au produs” în acest ambient de boemă. Ne vom rezuma, așadar, la trecerea în revistă a evenimentului aniversar găzduit săptămâna trecută de ”Aztek Caffe”, pentru a marca, cum altfel decât prin artă și spectacol, primul deceniu de împliniri al acestui locaș.

De miercuri, 22 februrie și până duminică, 26 februarie, la ”Aztek Caffe” s-au perindat zeci de artiști ai Văii Jiului, de la scriitori, pictori, actori, muzicieni, fotografi ș.a.m.d., spre bucuria unui public numeros care și-a propus să-și umple serile nu doar la o cafea cu… artă, ci și în compania unor oameni remarcabili precum sunt scriitorii Marian Boboc sau Mihai Barbu; artiștii plastici Sorin Oprea, Eugen Bencău, Robert Hummel, Petrică Birău, Angelica Pârvu, Camelia Oprea, Petre Mănici sau Radu Chința; artiștii fotografi Gigi Nicolau, Ilie Pintea sau Cornel Pintea; dansatori ai Ansamblului artistic ”Parângul” coodonat de maestrul Nicolae Nicoară; actorii Mihai Alexandru, Alexandru Cazan, Radu Tudosie sau Sergiu Fârte; artiștii muzicieni Cătălin Stepa, Adi Beznă și Adrian Mărgineanu; DJ Bobby și chiar, via ”cocert record”… celebra trupă ”Pink Floyd” !

aztek2

Grație artistului Sorin Oprea, în aceste zile cafeneaua ”Aztek” din Petroșani a fost din nou o veritabilă galerie de artă. Zece noi picturi semnate de apreciatul artist Sorin Oprea au fost vernisate în cadrul acestui eveniment apreciat atât de criticii de artă, cât mai ales de publicul larg. Nici nu se putea altfel, având în vedere, așa cum foarte bine remarca prof. Mihai Barbu – consilier local al municipiului Petroșani, că ”Sorin Oprea expune destul de rar, dar atunci când o face, nu lasă loc niciunui motiv de observații critice. Și asta nu pentru că este un prieten al nostru, ci pentru că este un artist desăvârșit, așa cum ne confirmă și la acest vernisaj.”

În același fel, nu e loc de altă intepretare, în afara aplauzelor generoase, nici atunci când vine vorba despre aprecierile pentru prestația muzicală a folkiștilor Cătălin Stepa, Adi Beznă & Adrian Măgineanu sau de prestația scenică de tip ”stand-up comedy” a tinerilor, dar excepționalilor actori Mihai Alexandru, Alexandru Cazan, Radu Tudosie, Sergiu Fârte, artizanii spectacolelor ”Improstory” și ”D-ale hazului”.

aztek2

Cu o astfel de rețetă artistică, competată cu o cafea cu gust și prezentare de mare… artă, ”Aztek Caffe” a dovedit încă o dată că-și merită pe deplin titlul de ”cafenea a artelor” în Valea Jiului. Iar dacă aveți îndoieli că lucrurile nu sunt aidoma celor pe care vi le-am prezentat, nu aveți decât să vă convingeți, trecând pragul ”Aztek Caffe” unde, la orice oră, vă așteaptă rețete speciale servite într-o ambianță de excepție. Pe bune !