Daily Archive: duminică, martie 5, 2017
Politică
Una din noile prevederi statutare adoptate de liberali în cadrul Consiliului Național de Coodonare al PNL, care a avut loc sâmbătă la București, stabilește că pentru funcțiile de conducere …
Educație
Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Petroșani a fost, zilele trecute, gazda unei frumoase acțiuni desfășurate cu ocazia finalizării proiectului “Mediul Contează”, proiect care a fost selectat drept câștigător de către …
Politică
Numirea în funcția de ministru al Economiei a deputatului Mihai Tudose aduce o ”avansare” politică și pentru deputatul PSD de Hunedoara, Laurențiu Nistor. Astfel, liderul social-democraților hunedoreni, deputatul Laurențiu …
Educație
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a fost, la finele săptămâni trecute, gazda unei conferințe pe teme de nutriție susținută de Fotios Vlachos, director general al Eurodiet România, nutriționistul despre care …
Administrație
La sfârșitul anului trecut, Primăria Orașului Petrila a făcut două achiziții foarte necesare desfășurării activității administrative a orașului. Astfel, una dintre aceste achiziții a fost un Renault Master cu …
Stiri la zi
Apa Prod Deva informează că, în data de 06.03.2017, se sistează furnizarea apei potabile în municipiul Brad, în intervalul orar 09:00-16:00. Străzile afectate de această măsură, impusă pentru realizarea …