Val de incendii de vegetație uscată în județul Hunedoara

focisu3În ultimele 3 zile, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Hunedoara au intervenit pentru stingerea a 73 de arderi necontrolate de vegetaţie uscată. Una dintre arderi, produsă în localitatea Almașul Sec, s-a propagat și la o locuință, fiind afectat acoperișul din lemn pe o suprafață de 40 mp și 2 mc de lemn de foc depozitat în proximitatea casei. Focul deschis în spații deschise a produs un alt incendiu la anexele unei gospodării din Fizeș. În ambele cazuri pompierii au acționat la timp stopând propagarea arderilor.

În operaţiunile de lichidare a incendiilor de vegetație uscată au fost implicaţi aproape 200 de subofiţeri ai gărzilor de intervenţie din Deva, Hunedoara, Orăştie, Ilia, Brad, Baru, Râu de Mori, Bretea Română, Dobra, Băița, Baru.

Vârful acestui fenomen a fost atins în cursul zilei de sâmbătă, când pompierii au acționat pentru stingerea a 35 de arderi de vegetație uscată.
Suprafaţa totală afectată de arderi, în aceste zile, depăşeşte 840 de hectare de teren, pășune sau litieră de pădure, suprafață care este echivalentă, spre exemplificare, cu 1.326 de terenuri de fotbal. Doar în localitatea Râu Alb, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată ce a cuprins peste 300 de hectare de teren.

focisu2

Cel mai probabil , incendiile au fost generate de utilizarea focului deschis în spații deschise în scopul igienizării terenurilor.
Pompierii au identificat cinci dintre proprietarii de terenuri care au utilizat focul deschis în spații deschise urmând ca aceștia să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 lei.

Pentru stoparea arderilor de vegetație uscată Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara anunță acțiuni de patrulare intensă, pe tot teritoriul județului, a efectivelor de pompieri, jandarmi, polițiști locali și a altor instituții implicate în gestionarea acestei situații și aplicarea unor sancțiuni descurajatoare pentru acțiunea de igienizare a terenurilor prin intermediul focului.

focisu4

focisu1