Ministrul Educației afirmă că toate școlile vor avea internet prin Wi-Fi

wi fiMinistrul Educației, Pavel Năstase, a declarat marți într-o conferință de presă că toate școlile din țară vor avea internet prin Wi-fi și nu numai „internet la punct fix”.

„În momentul de față, din punct de vedere al logisticii informatice, toate școlile din România sunt conectate la internet, dar vorbim de o conectare punct fix. Avem un proiect în programul de guvernare și îl pregătim chiar acum pentru a fi finanțat din fonduri europene, care se numește ‘Campusul Școlar’. Deci în școlile unde nu avem Wi-fi vor fi instalate echipamente corespunzătoare, astfel încât să avem posibilitatea ca toate școlile, peste patru ani, să fie conectate la internet din clasă, nu ca punct fix. Pentru aceasta avem și în buget prevăzuți bani pentru dotarea acestor școli, iar banii aceștia vor merge spre școlile din mediul rural, pentru că unele ori nu au, ori au echipamente depășite”, a spus ministrul.

El a afirmat că ar putea fi luată în calcul posibilitatea aducerii de la universități în școli a calculatoarelor care se schimbă, acolo unde unitățile de învățământ nu dețin astfel de aparatură pentru a se putea derula orele de Tehnologia Informației și Telecomunicației. „Avem în zona universitară, spre exemplu, la specializările de informatică, parcuri de calculatoare, laboratoare care se schimbă, tehnologic vorbind, o dată la doi, trei ani. Calculatoarele care ies din folosință aici pot fi transferate la aceste școli, pentru că, la gimnaziu, spre exemplu, activitățile, disciplina respectivă care se va ține pe calculator nu necesită echipamente de ultimă generație. Calculatoarele, să spunem cu o dotare medie, pot fi folosite pentru aceste discipline. (…) Va fi un consilier al ministrului care se va ocupa doar de această problemă, va culege informații din zona IT, din zona universităților cu aceste echipamente, inspectoratele vor centraliza aceste cerințe și apoi vom face distribuția în teritoriu”, a susținut Pavel Năstase.

AGERPRES