Trei câini ai salvatorilor hunedoreni sunt specializați pentru căutarea victimelor în situații speciale

stireisu1Plutonier major Robert Kulcsar, de la Detașamentul de Pompieri Deva, cu câinele de căutare Bebe precum și plutonier major Grațian Dîncșorean, de la Detașamentul Orăștie, cu câinii de cautare salvare Diamond și Rocky au participat, în perioada 8-12 martie, la Cluj – Napoca, la Tabăra Naționala organizată de Asociația Câini de Salvare Transilvania.

Câinii au fost provocaţi să identifice victime ipotetice situate în dărâmături, în pădure sau în cutii aflate la mai bine de un metru deasupra solului. Stagiul de pregătire a presupus participarea la atelierele de misiuni, direcționare și motivare.

La eveniment au participat 28 de oameni și 38 de câini ce au exersat timp de 4 zile în terenurile de pregătire puse la dispoziție de CST. Pe lângă voluntarii CST au mai participat la tabără angajați ai Ministerului Afacerilor Interne de la Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Hunedoara și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Arad, un membru al Serviciilor Publice Salvamont Harghita, precum și voluntari ai Clubului Câinilor Utilitari din București.

stiresisu2

Organizatorii taberei spun că a fost încă o ocazie extraordinară pentru a schimba informații și experiențe în privința antrenării câinilor de salvare și pentru a fixa noi metode de pregătire. Organizatorii sesiunii de pregătire au apreciat profesionalismul şi seriozitatea membrilor echipei ISU Hunedoara, calităţile lor constituind un extraordinar exemplu pentru ceilalţi participanţi la tabără. Bebe, ciobănescul german, în vârstă de trei ani și 6 luni, este câinele de serviciu al ISU Hunedoara, în timp ce Diamond, ciobănescul belgian malinois, în vârstă de cinci ani și mezinul Rocky, ciobănescul german de doi ani și jumătate sunt câinii unui pompier din Orăştie pasionat de dresaj.

sireisu3

Inspectorul șef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean crede că: echipele de căutare-salvare canină s-au dovedit vitale în efortul de scoatere de sub dărâmături a supraviețuitorilor în urma cutremurului produs în vara anului trecut în Italia centrală, ce a lăsat în urmă 308 morți și peste 1.500 de răniți. La operațiunile de căutare – salvare au participat 70 de câini, special antrenați, care au identificat și au făcut posibilă salvarea de sub dărâmături a sute de răniți.

Sursa foto: ISU Hunedoara