Ceremonii astăzi la Deva, de Ziua Poliției Române

ziuaplitiei1Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită astăzi şi în municipiul Deva, unde  poliţiştii hunedoreni s-au reunit pentru a marca 195 de ani de existenţă a Poliţiei Române ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.

Manifestările au debutat prin oficierea, la Monumentul Poliţistului Român (aflat în incinta I.P.J. Hunedoara), a unei slujbe religioase de pomenire a tuturor poliţiştilor români căzuţi la datorie, pentru apărarea legii. Cu această ocazie, poliţiştii hunedoreni s-au alăturat colegilor din ţară şi au ţinut un moment de reculegere în memoria colegilor poliţişti care au trecut la cele veşnice. Astfel, la ora 08:15, poliţiştii de la toate unităţile din judeţ au întrerupt activităţile curente pentru un minut şi au ieşit în faţa sediilor, pentru a marca momentul de reculegere, timp în care au fost activate sistemele de avertizare sonoră şi luminoasă ale autospecialelor de poliţie.

Manifestarea a continuat în sala Spiru Haret a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, unde, în prezenţa oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor instituţiilor partenere, au fost premiaţi poliţiştii sau echipele care au câştigat diferitele competiţii sportive organizate cu prilejul Zilei Poliţiei Române. Festivitatea a continuat cu  avansarea, la gradul profesional următor, la termen sau înainte de termen, a 136 de ofiţeri şi agenţi de poliţie şi depunerea jurământului de credinţă a 7 ofiţeri de poliţie specialişti încadraţi în urma promovării examenului din sursă externă şi a culminat cu desemnarea cel mai bun colectiv de poliţişti, a celei mai bune subunităţi de poliţie şi, desigur, a poliţistul anului.

De asemenea, au fost felicitaţi public trei agenţi de poliţie care s-au remarcat prin activităţi profesionale de excepţie şi spirit civic:

– agentul principal de poliţie Iovăneasă Mircea, din  cadrul Biroului Ordine Publică Haţeg (cel care deşi se afla în concediul de odihnă, la data de 20.03.2017, s-a implicat în găsirea a doi alpinişti craioveni rătăciţi în Masivul Retezat);

– agentul de poliţie Popescu Daniel, din cadrul  Biroului de Ordine Publică Hunedoara (care deşi se afla în timpul liber a reuşit prinderea în flagrant a unui minor care a comis o infracţiune tâlhărie asupra unei femei căreia i-a sustras poşeta);

– Şi agentul şef principal Olari Mircea, din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale, care a primit şi o diplomă de excelenţă pentru intervenţia sa din data de 23.02.2017, când aflându-se în misiune de escortare a unui urmărit internaţional pe o cursă Tarom Londra-Bucureşti, a aplanat un conflict între un cetăţean englez şi personalul aeronavei. Poliţistul hunedorean l-a imobilizat pe cetăţeanul englez recalcitrant, l-a încătuşat şi l-a predat poliţiştilor specializaţi în transporturi, pe Aeroportul Henri Coandă – Bucureşti. Ca urmare a intervenţiei prompte a agentului de poliţie s-a evitat periclitarea siguranţei călătorilor şi aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Timişoara.

politistul anului

Ca în fiecare an, au fost premiaţi cei mai buni poliţişti, criteriile de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul cu care aceştia au răspuns solicitărilor comunităţii.

În urma deliberărilor, Poliţia Municipiului Deva a fost desemnată cea mai bună subunitate de poliţie, în timp ce Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a fost desemnat „colectivul anului”.

Diploma de excelenţă „poliţistul anului” a fost acordată subcomisarul de poliţie VONU DACIAN (foto), din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale.

Subcomisarul de poliţie este încadrat în M.A.I. din anul 2005, iar din anul 2007, prin concurs, a promovat în corpul ofițerilor, fiind specializat prevenirea şi combaterea infracțiunilor grave cu violență și a conflictelor cu risc de degenerare în acte și fapte de natură să tulbure grav ordinea publică.

poliia2Manifestarea dedicată Zilei Poliţiei Române a continuat pe esplanada Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, din Deva, unde, cu începere de la ora 12:00, poliţiştii au prezentat o parte din dotările tehnice şi autospecialele de intervenție ale I.P.J. (autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate, şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional, autospecialele Serviciului Rutier, cele ale structurilor de ordine publică şi pe cele ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale), dar şi un stand de prezentare a activităţii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Totodată, elevii unităţilor şcolare din municipiul Deva interesaţi în a urma o carieră de poliţist au avut ocazia de a primi informaţii de la ofiţerii Serviciului Resurse Umane privind oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

Tot cu această ocazie a fost vernisată expoziţia de grafică, desen şi pictură cuprinzând lucrări realizate de elevii hunedoreni, reunite sub titlul „Activitatea polițiștilor hunedoreni văzută prin ochii copiilor”.