Viorel Sălan: ”Poliţia şi jandarmeria – pilonii stabilităţii interne şi ai siguranţei cetăţeanului”

viorel salanSenatorul de Hunedoara Viorel Sălan, fost inspector șef al Jandarmeriei Române în județul Hunedoara, a susținut în Parlament o declaație politică dedicată aniversării Zilei Poliției Române, respectiv Zilei Jandarmeiriei Române, evenimente care vor fi sărbătorite în România în zilele următoare.

”Ştim cu toţii că menţinerea ordinii şi siguranţei publice este realizată astăzi în primul rând prin colaborarea dintre aceste două instituţii de bază din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Putem să afirmăm fără să greşim că poliţia şi jandarmeria contribuie împreună la respectarea legii şi la menţinerea autorităţii de stat pe teritoriul naţional. Poliţia  este una dintre instituţiile fundamentale ale oricărei societăţi. Îi revine responsabilitatea de a păstra ordinea şi legalitatea, iar cetăţenii unei ţări trebuie să vadă în ea un  sprijin, garantul traiului lor paşnic. Prin comportamentul lor, poliţiştii sunt cei care au misiunea de a întreţine încredere şi a oferi ajutor în caz de nevoie. Menirea lor este să prevină actele antisociale şi să ofere protecţie celor care nu sunt destul de puternici pentru a se apăra singuri. Jandarmeria este o armă de elită a Ministerului Afacerilor Interne şi acţionează pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor. Jandarmeria îşi asumă permanent un număr impresionant de misiuni, fie că este vorba despre acţiuni de amploare de ordine publică sau de răspunsuri la solicitări individuale efectuate pe numărul unic “112”, arată senatorul Viorel Sălan, în declarața sa politică.

Acesta a vorbit și despre rezultatele din bilanţul activităţii celor două instituții de oprdine publică din județul Hunedoara. În opinia senatorului Viorel Sălan, bilanțul poliţiştilor hunedoreni pe anul trecut a fost unul pozitiv. Statistic vorbind, în mediul rural a fost înregistrată o scădere cu 9,07% a numărului total de fapte de natură penală, faţă de anul anterior. În perioada supusă analizei, infracţiunile contra patrimoniului au scăzut cu 7,34%. Dintre totalul acestor infracţiuni, furturile au scăzut cu 6,20%, furturile din locuinţe au scăzut cu 9,04%, furturile comise din societăţi comerciale au scăzut cu 3,06%, cele de pe rafturile magazinelor au scăzut cu 9,01%, furturile din autoturisme au scăzut cu 30,95%, în timp ce numărul infracţiunilor de înşelăciune a scăzut cu 7,35%. Este important de precizat faptul că, în toate cazurile infracțiunilor grave, comise cu violență, autorii au fost identificați şi deferiţi justiţiei.

Similar, în judeţul Hunedoara, jandarmii au executat 9.431 misiuni de menținere a ordinii publice, în creștere cu 42,5% față de anul precedent. Din acestea, 2.703 au fost patrule mixte polițist-jandarm. Numărul patrulelor mixte a fost cu 115 % mai mare fată de anul precedent. Aplicarea conceptului de patrule mixte poliție-jandarmerie, concomitent cu utilizarea patrulelor independente de jandarmi în sistem integrat a avut un rol important în creșterea gradului de siguranță al cetățenilor. Astfel, în anul 2016, a continuat scăderea infracționalității stradale, față de anul precedent cu 19,45%.

”O colaborare şi mai strânsă între cele două structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dar şi cu autorităţile locale din teritoriu, va duce cu certitudine la creşterea în continuare a siguranţei cetăţeanului şi va reduce vulnerabilităţile pe care acesta le resimte individual sau împreună cu familia. Sunt convins că reorganizarea şi modernizarea în continuare a celor două instituţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne va continua. Programul actualului guvern, aşa cum a fost prezentat la îinvestirea sa, prevede între altele alocarea de fonduri substanţiale pentru dotarea tehnică. Se are în vedere de asemenea punerea în aplicare a  celor mai eficiente forme de pregătire de specialitate. Toate acestea pentru a oferi Poliţiei şi Jandarmeriei o prezenţă nu numai vizibilă, dar şi eficientă în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. La ceas aniversar, ţin să le mulţumesc  poliţiştilor şi jandarmilor  pentru  atitudinea responsabilă, devotamentul, dăruirea cu care îşi onorează  statutul  şi pe care le-au manifestat mereu. De asemenea doresc să le transmit tot respectul şi toată consideraţia, fiind totodată convins, că vor fi şi de acum încolo prezenţi la datorie pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, pentru a aplica legea cu fermitate şi intransigenţă, în litera şi în spiritul ei”, a mai precizat, în declarația sa politică, senagtorul PSD de Hunedoara, Viorel Sălan.