Iohannis: ”Într-o societate democratică solidă, majoritatea și opoziția trebuie să acționeze pentru interesul public”

iohannis2Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că, într-o societate democratică, solidă, majoritatea și opoziția trebuie să acționeze pentru interesul public, subliniind că acest angajament trebuie să vină întotdeauna înaintea mizelor oricăror confruntări politice.

În alocuțiunea susținută la Conferința internațională „Interacțiunea între majoritatea politică și opoziție într-o democrație”, desfășurată sub patronajul președintelui României și al secretarului general al Consiliului European și care are loc la Palatul Cotroceni, șeful statului a amintit că, în discursul rostit în ianuarie, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, arăta că este nevoie în Europa de societăți democratice solide, în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor legitime doar pentru că sunt o majoritate, doar pentru că au câștigat alegerile cu un procent consistent, pentru că, odată cu preluarea puterii, trebuie asumate și responsabilitățile deosebite care decurg de aici.

„Nu pot să nu mă gândesc, vorbind despre aceste responsabilități, și la tendința tot mai conturată în procesele electorale din spațiul european ca prezența la vot să fie din ce în ce mai scăzută. Într-un astfel de context, majoritatea politică, deși construită pe un procent mare, obligă cu atât mai mult la asumarea și exercitarea responsabilă a guvernării. Avem nevoie, prin urmare, în considerarea evoluțiilor din ultimii ani din unele state europene, inclusiv a proliferării conduitei populiste și eurosceptice, de consolidarea cadrului de parametri și garanții privind interacțiunea dintre majoritate și opoziție”, a spus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că, „într-o democrație liberală solidă, bazată pe alegeri libere și corecte, nu este acceptabilă nici așa-numita ‘dictatură a minorității’, dar nici ‘dictatura majorității’, care, prin abuz, în baza concepției ‘câștigătorul ia totul’, să afecteze pluralismul, echilibrul social și funcționarea democratică a societății bazate pe statul de drept”. Adică, după cum a arătat președintele, să se ajungă la ‘democratură’, cum este definită în mediile de specialitate.

„Sunt convins că, într-o societate democratică solidă, atât majoritatea, cât și opoziția trebuie, în egală măsură, să acționeze având în vedere același angajament, comun și responsabil, pentru interesul public — al cetățenilor și al societății. Acest angajament trebuie să vină, absolut întotdeauna, pe primul loc, înaintea mizelor oricăror confruntări politice — chiar dacă și acestea sunt normale în democrație”, a spus Klaus Iohannis.

iohannis1El a subliniat că niciun politician ales de oameni să le reprezinte interesele nu poate ignora vocea cetățenilor. „Cu cât puterea și opoziția refuză să asculte ce doresc cetățenii, inclusiv atunci când coboară în stradă, cu atât se adâncește ruptura dintre societate și clasa politică. Iar consecințele sunt dramatice pentru toți, cu efecte pe termen lung. Dar majoritatea, tocmai pentru că este majoritate, trebuie să știe să acționeze în exercitarea puterii cu o necesară reținere autoimpusă și cu toleranță față de eforturile opoziției, într-o manieră inclusivă și transparentă. Pentru că majoritatea trebuie să fie conștientă că și ea, la rândul său, va deveni cândva minoritate”, a arătat șeful statului.

El a reafirmat că, într-o societate democratică, critica normală exercitată de opoziție nu poate fi văzută ca element distructiv și nu poate fi interpretată ca lipsă a acceptării rezultatelor scrutinului democratic, ci este „doar o parte — la fel de legitimă ca efortul și activitatea majorității — a unui sistem democratic liberal sănătos.

Potrivit șefului statului, o societate democratică solidă, de tip liberal, are nevoie ca măsurile luate de majoritate să nu afecteze statul de drept în sens larg și să nu urmărească afectarea ‘jocului’ democratic, care presupune, în final, alternanța la putere prin alegeri libere.

„În plus, o societate democratică solidă necesită respectarea principiului cooperării loiale și constructive între instituțiile democratice ale statului, care trebuie să se respecte reciproc. Este un principiu valoros — nu doar în cazul situațiilor de coabitare politică, ce nu este deloc în contradicție cu principiul, la fel de important, al separației puterilor. Separația puterilor într-o democrație solidă înseamnă cooperare constructivă pentru realizarea interesului public, înseamnă respect reciproc între instituțiile statului aparținând diferitelor puteri, precum și echilibrul și controlul reciproc dintre acestea”, a susținut Iohannis.

El s-a declarat deplin conștient de dificultatea sarcinii pe care o are Comisia de la Veneția în elaborarea unor eventuale linii directoare ale Consiliului Europei privind rolul și responsabilitățile majorității politice în interacțiunea cu opoziția într-o societate democratică.

„Nu doar pentru că am încredere în competența Comisiei de la Veneția, care a fost confirmată de atâtea ori, ci și pentru că este absolută nevoie de acest succes. El este imperativ necesar pentru că sistemul democratic european trebuie să fie solid și sănătos, pentru că scopul final al acestui efort este de fapt siguranța democratică și prosperitatea tuturor și a fiecăruia dintre cetățenii europeni”, a adăugat Klaus Iohannis.

Președintele a menționat că democrația este o „veritabilă infrastructură strategică a statelor” europene, a societății europene, iar „întărirea ‘imunității’ și rezilienței sale, apărarea acestei infrastructuri strategice sunt în interesul direct al tuturor și al fiecăruia dintre cetățenii” europeni.

Klaus Iohannis a mai spus că societatea românească a arătat recent că este matură și pro-europeană, că este pregătită să își apere eficient valorile statului de drept și că își are propriii ‘anticorpi’ puternici față de orice ar putea afecta sănătatea democrației sale.

AGERPRES