Petrila pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Wizz Air Marathon 2017, prin sportivii de la San Montan

maraton2Cea de-a VII -a a ediție a Maratonului Internațional Cluj-Napoca le-a propus anul acesta alergătorilor amatori și profesioniști trei probe tehnice, maraton, semi-maraton, maraton ștafetă și cros, iar Petrila și Valea Jiului a avut reprezentanți pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Sportivă Runners Club, iar ediția de anul acesta s-a disputat pe 9 Aprilie la Cluj Arena într-o atmosferă incendiară, având o participare de prestigiu internațional.

Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2017 a adunat în jur de 6000 participanți, alergători amatori și profesioniști din toată lumea iar orașul Petrila a fost reprezentat de sportivi de la Asociația San Montan, prin Daniela Vasiloancă, Lucian Labă, Ion Radu, Tănase Tecar, Ioan Păduraru, Laura Păduraru și Andrei Mititelu.

Surpriza a venit la proba de maraton ștafetă mixtă unde sportivii de la San Montan, Daniela Vasiloancă și Lucian Labă, alături de alți doi reprezentanți independenți ai Văii Jiului, Nadia Buică și Codrea Silip, au ocupat locul I cu un timp de 3 h 4 minute și 40 secunde, pe o distanță de 42,2 km.

maraton5

Spuneam surpriză deoarece alergătorii noștri montani sunt obișnuiți cu un altfel de teren de alergare iar la acest maraton suprafața de alergare a fost asfalt, nemaivorbind de faptul că au avut adversari de temut de pe continentul african, acolo unde sportivii se nasc alergând mai repede decât leopardul.

San Montan a mai fost reprezentată și la alte probe, Ion Radu și Tănase Tecar la proba de maraton – 42,2 km, Ioan Păduraru la proba de semimaraton – 21 km, Laura Păduraru și Andrei Mititelu la proba de cros – 5 km.

maraton3

 „Sunt foarte mulțumită de rezultatele sportivilor noștri și vreau să felicit toți reprezentanții San Montan și nu numai, pentru că au fost mai mulți alergători din Valea Jiului”, a spus Erika Santa, președintele asociației San Montan.

maraton4