Recomandări pentru sărbătorile de Paște din partea SVSU Petroșani

luminaÎn fiecare an credincioşii din toate colţurile lumii serbează sfintele sărbători de Paşti. Cu această ocazie, lăcaşele de cult devin foarte aglomerate, cu persoane de diferite vârste şi categorii sociale. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Petroşani îndeamnă toţi credincioşii să respecte regulile de prevenire şi stingere a incendiilor specifice, după cum urmează:

– Accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult se permite în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării producerii de accidente;

– Uşile de acces / evacuare se menţin în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros. În condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber;

– Parcarea autoturismelor particulare ale persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros ori a autocarelor şi microbuzelor se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale serviciilor profesioniste ori voluntare pentru situaţii de urgenţă, în situaţia producerii unui eventual incendiu;

– Mijloacele de încălzire se amplasează la distanţe de siguranţă faţă de elementele de construcţie, decorurile sau elementele de mobilier combustibile;

– Se asigură amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, în timpul slujbelor religioase în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, vegetaţie, arbori etc., de preferinţă în tăvi metalice cu nisip; se  supraveghează pe toată durata menţinerii aprinse a acestora;

– Pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros se evacuează din interiorul lăcaşului de cult, covoarele, mochetele, scaunele şi băncile nefixate ferm de pardoseală.

De asemenea se recomandă manipularea atentă a lumânărilor pe durata desfăşurării diferitelor ritualuri religioase, precum şi aerisirea lăcaşelor de cult în vederea prevenirii leşinurilor datorită faptului că majoritatea enoriaşilor sunt la sfârşitul unei îndelungate perioade de post.

Totodată, pe această cale, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Petroşani, urează tuturor colaboratorilor săi precum şi tuturor cetăţenilor municipiului, sărbători fericite alături de cei dragi şi tradiţionalul Hristos a înviat !

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Petroșani