CEH negociază reluarea lucrărilor la modernizarea termocentralei Paroșeni

termocentrala-paroseniLucrările la finalizarea investițiilor de mediu pentru termocentrala de la Paroșeni ar putea fi reluate în acest an. Directorul general al CEH, Mihael Melczer spune că, în acest sens, în cursul zilei de astăzi, 12 aprilie 2017,  Societatea Complexul Energetic Hunedoara finalizează plata TVA-ului restant datorat consorţiului francez Construction Industrielles de la Méditerranée (CNIM) pentru lucrările de investiţii realizate în cadrul proiectului Centrala Electrică Paroşeni.

”În mai puţin de 30 de zile, după un blocaj instalat în luna decembrie a anului 2014 în condiţiile unui stadiu 95% al realizării lucrărilor de investiţii la instalaţia de desulfurare şi la cea de şlam dens, prin eforturi conjugate, s-a reuşit achitarea sumei de 20,6 milioane lei. În perioada următoare se negociază reluarea lucrărilor în vederea finalizării lucrărilor de investiţii pentru conformarea la cerinţele impuse de legislaţia de mediu, perspectivă în care nu va mai exista riscul suspendării activităţii Termocentralei Paroşeni”, a declarat Mihael Melczer, director general al CEH. 

Odată cu finalizarea investițiilor de la termocentrala Paroșeni, aceasta ar putea deveni una dintre cele mai moderne uzine termoenergetice din Europa.