Sărbători fericite pentru nevoiași de la Crucea Roșie Petroșani

cr1Consecvenți rolului pe care și l-au asumat, voluntarii filialei din Petroșani a Crucii Roșii Române, cu sprijinul unor oameni de bine, au acționat și în Săptămâna Mare de dinaintea Sfintelor Paște pentru ca mai multe familii cu probleme sociale să se poată bucura de sărbători ceva mai fericite.

În frunte cu președintele Felicia Vitan și grupul inimoșilor voluntari Mariana Popa și Ileana Firțulescu, cărora li s-a alăturat Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin dar și, din Italia, doamna Lucica Morar, reprezentanții Crucii Roșii din Petroșani au vizitat câteva familii nevoiașe din Petroșani, cărora le-au adus pachete cu alimente și îmbrăcăminte. Ultima ispravă de acest fel,  avut loc chiar în Joia Mare, când o familie cu 6 copii și o bunicuță fără nepoți au fost gazdele voluntarilor de la Crucea Roșie.

”Am reușit să ștergem lacrimi, să îmbrăcăm și să punem bucate pe masa de Paște oamenilor din comunitatea noastră care au nevoie de acest ajutor și care merită, asemenea tuturor, să aibă parte de sărbători mai fericite”, a declarat jurnalistul Ileana Firțulescu, unul dintre cei mai activi voluntari ai Crucii Roșii.

La rândul său, prof.univ. Radu Sorin spune că s-a raliat de ani buni grupului de prieteni pentru care dorința de a face bine a devenit aproape un mod de viață. ”Este un sentiment plăcut acela de a face un bine celor mai puțin fericiți, cu atât mai mult în momente de mare încărcătură emoțională, cum sunt sărbătorile de Paște. Sper ca prin gestul nostru să fi reușit să aducem în viața unor familii nevoișe din comunitatea noastră un strop de bucurie înaintea sărbătorii Învierii Domnlui”, a spus Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

cr2