Asociația Culturală Lirica din Petroșani – La ceas de sărbătoare

tiberiu-coconetS-au scurs 17 ani de când Asociația „Lirica” din Petroșani a luat ființă, dovedindu-se a fi „o gură de aer” într-o zonă în care strălucesc „diamentele negre”.

Evenimentul în sine se remarcă prin dubla lui semnificație întrucât cel care „a pus piatra de temelie” a acestei asociații a împlinit patru decenii de viață.

Trăind prin muzică și pentru ea, profesorul Tiberiu Coconeț, pentru că dumnealui este cel care conduce destinele Asociației Culturale „Lirica” din Valea Jiului de aproape două decenii, a reușit să îmbine nonconformismul cu perfecțiunea, fapt care l-a scos definitiv din tipare.

Mentor și instructor a zeci de generații de tineri artiști din Valea Jiului, profesorul Tiberiu Coconeț a fost sărbătorit marți, 18 aprilie 2017, pe scena Casei de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila, într-un spectacol artistic special, organizat de cei cărora și-a dedicat întreaga viață culturală.

Rând pe rând, prieteni și colegi, actuali sau foști elevi, aflați acum pe culmile afirmării artistice, au ținut să-și exprime recunoștința lor. Și cum altfel ar fi putut-o face, dacă nu prin muzică, dans și folclor autentic, motivația existențială a mentorului lor.

La mulți ani, Asociația „Lirica” Petroșani! La mulți ani, profesor Tiberiu Coconeț!