COMUNICAT / Salvamontiștii nu aplică și nu vor aplica amenzi turiștilor

Referitor la salvamont11unele informații apărute în presă, privind posibilitatea apariției unui cadru legislativ prin care Salvamontul va aplica amenzi pe munte, informăm că nu există niciun demers oficial în acest sens și chiar dacă va exista, acesta nu va avea susținerea sau acordul nostru.

Nu este specificul activității noastre și nici nu există exemple similare de bune practici pe aceasta linie niciunde în Europa, în țările în care salvarea montană se face de către structuri civile. Este o interpretare exagerată a unor opinii ale unor persoane din afara structurilor Salvamont , nu are nicio legatură cu realitatea sau cu proiectele noastre de viitor.

Dacă se va aproba vreodată aplicarea de amenzi pentru nerespectarea unor avertizări, indiferent de cine sunt emise, cu siguranță nu noi îi vom amenda pe cei care merg pe munte, întrucat există instituții apărute pe munte care au asta în obiectul de activitate. Politica actuala a Salvamontului Românesc este de fi în permanență prietenul celui care merge pe munte , indiferent dace este turist , sportiv de performanță sau culegător de afine. Respectul nostru pentru toți cei care merg pe munte .

Salvaomont România