Natalia Intotero: ”CEH primește sprijinul necesar din partea Guvernului”

intoteroDeputatul PSD natalia Intotero spune că Guvernul Grindeanu acordă atenția cuvenită Complexului Energetic Hunedoara, unul dintre cei mai importanți agenți economici ai statului român. Aceasta informează că, anul acesta, Complexul Energetic Hunedoara va primi un ajutor de stat în valoare de 198,830 milioane lei pentru anul 2017. Din această sumă, 132,226 milioane lei se acordă pentru acoperirea pierderilor minelor Lonea și Lupeni, intrate în proces de închidere, iar pentru acoperirea costurilor excepționale se acordă suma de 66,604 milioane lei.

”Ajutorul de stat pentru 2017 este o măsură de sprijin care face parte dintr-un plan mai amplu, ce include acordarea de ajutoare de stat și vizează închiderea minelor necompetitive din cadrul Societății Complexului Energetic Hunedoara. Aceste măsuri sunt luate în acord cu Decizia Comisiei Europene din data de 24 noiembrie 2016”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero.