Guvernul alocă 14,43 milioane lei pentru protecția copiilor cu tulburări de comportament, în perioada 2017-2019

guvern11Guvernul a aprobat crearea a cel puțin 8 servicii specializate de tip rezidențial și a cel puțin 8 centre de zi pentru copiii cu tulburări de comportament, în vederea reintegrării lor școlare, familiale ori sociale.

În acest scop, prin Programul de interes național în domeniul protecției drepturilor copilului, pentru perioada 2017-2019, vor fi alocate 14,43 milioane lei. Suma va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în limita fondurilor bugetare aprobate Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDCA), și va fi repartizată astfel:

Ø  2 milioane lei pentru anul 2017;

Ø  8 milioane lei pentru anul 2018;

Ø  4,43 milioane lei pentru anul 2019.

Proiectele pentru crearea acestor servicii specializate vor avea o durată de maximum 24 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2019, din care cel puțin 3 luni vor fi destinate funcționării serviciilor nou-create.

Centrele nou înființate, câte unul în fiecare regiune, vor funcționa sub forma caselor de tip familial, în acord cu angajamentele asumate prin Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului în ceea ce privește dezinstituționalizarea.

Măsura adoptată în ședința de astăzi a Guvernului răspunde unei nevoi identificate la nivel național, ea regăsindu-se, totodată, și în Programul de Guvernare aferent perioadei 2017-2020 – Capitolul politici publice în domeniul Muncii și Justiției Sociale, subcapitolul 11 Investiția în copii – investiția în viitor.