De Ziua Europei, elevi ai școlilor gimnaziale petrilene vor planta un copac

Home Educație De Ziua Europei, elevi ai școlilor gimnaziale petrilene vor planta un copac
De Ziua Europei, elevi ai școlilor gimnaziale petrilene vor planta un copac

planteazaMarți, 9 mai 2017, de Ziua Europei, elevi ai școlilor gimnaziale petrilene, numărul 5 și numărul 2 (Ana Colda), aparținând Grupului Școlar „Constantin Brâncuși”, vor planta un copac pe care îl vor împodobi cu lucrările lor având tema „Malta văzută prin ochii copiilor români”, pentru a marca această zi importantă pentru România și Europa.

Această temă nu este aleasă la întâmplare ci are o semnificație pentru Europa. Având în vedere că Președinția Consiliului UE, în această primă jumătate a anului 2017, este deținută de Republica Malta și că România a demarat procesul de pregătire pentru preluarea Președinției Consiliului UE în ianuarie 2019, Ministerul Educației Naționale împreună cu Ambasada Republicii Malta lansează invitația ca în unitățile de învățământ preuniversitar să se organizeze, până la data de 9 mai 2017, activități dedicate sărbătoririi Zilei Europei.

Pentru Romania, 2017 are o încărcătură simbolică aparte. Anul 2017 marchează împlinirea a 10 ani (l ianuarie 2007) de când România a aderat la Uniunea Europeană, 20 de ani de când unitățile de învățământ din România participă la programele europene din domeniul educației și formării profesionale (Socrates, LLP, Erasmus+). În 2017, Europa întreagă sărbătorește 30 de ani de la lansarea programelor europene din domeniul educației și formării profesionale și 60 de ani (25 martie 1957) de la semnarea Tratatului de la Roma prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (EEC) și care a pus bazele Uniunii Europene.

În acest context, la propunerea Excelenței Sale, domnul Lino Bianco, Ambasadorul Maltei în România, au fost incluse în programele activităților dedicate Zilei Europei două propuneri al căror subiect este Malta-Romania-Europa. Aceste propuneri sunt:

1. Concurs de eseuri, poezii, desen și colaje, cu tema „Malta, văzută prin ochii copiilor români”, adresat elevilor cu vârste cuprinse între 10-12 ani;

2. „Copacul Prieteniei”- fiecare școală ai căror copii participă la concursul de eseuri poezii, desen și colaje, va planta un pom/copac în curtea școlii, în ziua de 9 mai.

După ce vor fi promovate la nivelul clasei, școlii și comunității educaționale lărgite, lucrările elevilor (eseuri de aproximativ 100 de cuvinte/lucrări de compoziție/poezii/desene/colaje/fotografii etc.), împreuna cu o fotografie făcută cu ocazia plantării copacului în curtea școlii, se vor trimite, în format electronic, sub forma unei arhive, la adresele de e-mail malta.romanian@gmail.com și marina.stoian@edu.gov.ro. până la data de 12 mai 2017.