Iuliu Winkler susține implicarea activă a femeii în societate și în politică

udmr femeiUDMR va introduce, cu prilejul Congresului de la Zalău din 13 mai a.c., o cotă obligatorie de 15% de reprezentare a femeilor la nivelul structurilor de conducere ale organizațiilor județene, dar și la nivel național, a anunțat președintele Organizației Județene Hunedoara a UDMR, deputatul european Iuliu Winkler, joi, la Deva, într-o conferință de presă.

Iuliu Winkler a afirmat că este un susținător ferm al promovării și susținerii femeilor în viața politică. Deputatul european a arătat că deși nu este un adept al cotelor obligatorii, deoarece acestea pot genera contraselecție, totuși susține modificarea regulamentului UDMR prin care se introduce cota de 15%. Potrivit acestuia, introducerea sistemului de cote obligatorii de reprezentare a femeilor la nivelul structurilor de conducere poate fi un factor determinant cu scopul schimbării mentalităților învechite la nivelul întregii societăți. ”Dacă vorbim despre nevoia de schimbare a mentalităților, atunci parteneriatul egal este soluția. Doar dacă femeia este într-adevăr partenerul egal al bărbatului și în politică și în administrație, și în viața publică în general, abia atunci vom putea vorbi despre schimbare”, a spus Winkler. El a mai amintit faptul că va exista o recomandare ca la nivelul structurilor locale ale UDMR această cotă să fie de o treime. La ora actuală, 18% dintre membrii grupului UDMR din Camera Deputaților sunt femei, în vreme ce în grupul de la Senat nu există nicio femeie, a mai arătat deputatul european. ”În Hunedoara stăm relativ bine din acest punct de vedere, în cadrul Consiliul Reprezentanților Județeni ai UDMR Hunedoara, 17% dintre membri sunt femei”, a precizat Winkler.

În același context, deputatul european a declarat că este un susținător al campaniei ”Mișcarea pentru combaterea violenței împotriva femeilor” declanșată, în 8  martie a.c., de Organizația de Femei a UDMR. Această campanie se desfășoară sub egida Anului European dedicat eliminării violenței asupra femeilor. ”Conform datelor statistice, în România, la fiecare 30 de secunde o femeie este supusă agresiunii fizice. În fiecare an, în țara noastră, 200 de femei mor ca urmare a agresiunilor fizice la care au fost supuse în familie sau pe stradă. (…)  Susțin campania colegelor mele. Violența de orice fel, fizică, psihică, îndreptată împotriva femeilor este o problemă a întregii societăți”, a afirmat Iuliu Winkler. El a adăugat că în cadrul acestei campanii, care la final își propune și modificarea legislației, Organizația de femei a UDMR colaborează cu organizațiile similare ale celorlalte partide. Deputatul european a arătat că preocupările legate de combaterea violenței împotriva femeilor și de promovarea egalității de șanse sunt subiecte de interes major pe agenda europeană. ”Statisticile arată că, la nivelul UE, pe parcursul vieții, o treime dintre femei sunt suspuse agresiunii fizice sau sexuale. (…) Fiecare a 10-a femeie din UE este agresată prin intermediul noilor mijloace de comunicare”, a subliniat deputatul european.

Iuliu Winkler a salutat acțiunile organizate de Organizația de Femei a UDMR în cadrul acestei campanii, multe dintre acestea constând în întâlniri cu tinerii, care ”sunt extrem de importante în vederea stopării perpetuării vechilor mentalități”.

El a mai vorbit despre faptul că trebuie găsite soluții pentru sprijinirea femeilor din mediul rural care sunt victime ale agresiunii fizice, psihice și sexuale. Dacă în mediul urban, femeile agresate găsesc mai repede sprijin, inclusiv prin intermediul organizațiilor și asociațiilor societății civile, în mediul rural, acestea sunt total lipsite de orice fel de ajutor. De altfel, această problemă a fost subliniată și în raportul, votat în aprilie, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, care se referă la îmbunătățirea serviciilor acordate victimelor agresiunilor în zonele rurale, pentru că acolo asistența oferită în astfel de cazuri este aproape inexistentă.

Deputatul european a mai precizat că legislația care pedepsește agresorii trebuie înăsprită și aplicată cu celeritate.