Autoritățile de la Vulcan au liber la fonduri europene pentru combaterea marginalizării sociale

Home Administrație Autoritățile de la Vulcan au liber la fonduri europene pentru combaterea marginalizării sociale

primaria vulcanAutoritățile locale din municipiul Vulcan au fost selectate pentru finanțarea unui program social, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin intermediul programului european de capital uman POCU.

Proiectul depus de Primăria muncipiului Vulcan și partenerul său Interlog Com se intitulează ”Acum pentru viitorul Vulcanului” și răspunde scopului stabilit prin apelul de proiecte POCU privind reducerea numărului de comunități marginalizate (roma și non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 de locuitori, prin implementarea de măsuri și operațiuni integrate.

În baza acestui program, la Vulcan urmează să fie întocmită o complexă Strategie de Dezvoltare Locală care are drept scop incluziunea romilor la nivel local și îmbunătățirea calității vieții din comunitățile marginalizate ale localității. În baza acestei Strategii, Vulcanul poate atrage fonduri europene semnificative pentru derularea unor programe sociale dar și de investiții în aceste zone ale orașului.

romivulcan4

”La Vulcan, incluziunea romilor în comunitate reprezintă unul din dezideratele pe care noi, cei din administrația locală, ne dorim să-l realizăm cât mai bine cu putință”, spune Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

Demarat în 2016, prin constituirea grupului local de lucru, în care sunt incluși reprezentanți ai tuturor instituțiilor locale care se regăsesc în zona de interacțiune cu comunitatea de romi din Vulcan, proiectul edililor de la Vulcan își propune să identifice toate problemele din comunitățile marginalizate de romi și nu numai, astfel încât solicitările de finanțări europene la care Vulcanul va avea acces prioritar, alături de alte 20 de comunități locale din România acceptate în programul MDRL, să fie în măsură să rezolve multe din problemele sociale și de infrastructură din aceste zone.

ile-vulcan

Problemele pe care le au cetățenii din zonele mai sărace ale orașului nostru, cum sunt Colonia de jos, Micro 3B, Crividia și altele ne preocupă în mod deosebit. Din păcate, doar din fondurile de care dispune administrația locală, nu putem rezolva decât o foarte mică parte din aceste probleme. De aceea am decis, alături de colegii din echipa de proiecte a Primăriei municipiului Vulcan să aplicăm pentru accesarea unui program special, destinat acestor comunități vulnerabile, derulat de Ministerul Dezvoltării. Zilele acestea am primit vestea că proiectul nostru a fost aprobat spre finanțare, astfel încât vom putea realiza, împreună cu toți cetățenii din zonele marginalizate ale orașului acea necesară Strategie care ne va da dreptul la accesarea de fonduri europene de dezvoltare pentru aceste zone”, spune Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Proiectul ”Acum pentru Viitorul Vulcanului” a obținit 95 de puncte și este admis în etapa de evaluare tehnică și financiară.