Festivalul Internațional de muzică clasică ”Hunedoara Lirică” se deschide la Petroșani

Discuțiile pe tema implicării Consiliului județean Hunedoara în organziarea festivalului ”Opera Night” în acest an au lat sfârșit după ce conducerea Consiliului județean Huneodara a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținite de vicepreședintele Daniel Andronache, că festivalul de operă va fi organizat anul acesta în cadrul Teatrului de Artă Deva, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara.

Programul evenimentului a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în foaierul teatrului devean. La întâlnirea cu presa au fost prezenți: vicepreședintele CJ Hunedoara, Daniel Andronache, directorul Teatrului de Artă Deva, Mihai Panaitescu, prof. Theodore Coresi – consultant artistic al evenimentului, și Radu Barb, directorul Agenției de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara.

”Festivalul internațional de operă și muzică clasică va avea loc în perioada 16 – 20 iulie 2017. Prima reprezentație va fi la Teatrul Dramatic I. D. Sârbu din Petroșani, urmată de trei reprezentații la Deva, în sala Teatrului de Ară, pe Esplanada Lapidariu și în piața de la poalele Cetății Deva. Festivalul se încheie cu o reprezentație la Castelul Corvinilor. Programul și participarea soliștilor este confirmat în proporție de 80 la sută. În consecință, pot interveni modificări în următoarele zile”, a spus Daniel Andronache, vicepeședintele Consiliului județean Hunedoara.

La acest moment, programul conturat al Festivalului internațional de muzică clasică ”Hunedoara Lirică” este următorul:

16 iulie – Teatrul Dramatic I.D. Sârbu Petroșani

Gala de Operă – Orchestra Mihail Jora Bacău

Dirijor: Giuseppe Sabbatini

Soliști: Julia Novikova, Anoosha Golesorkhi, Catarina Lal, Andrji Shkurhan, Hector Lopez, Theodore Coresi

17 iulie – Teatrul de Artă Deva

Gala de Operă – Orchestra Mihail Jora Bacău

Dirijor: Giuseppe Sabbatini

Soliști: Julia Novikova, Anoosha Golesorkhi, Catarina Lal, Andrji Shkurhan, Hector Lopez, Theodore Coresi

18 iulie – Magna Curia Deva (Esplanada Lapidariu)

Opera Rock Budapesta sau Cosi fan tutte de W. A. Mozart

 19 iulie – Cetatea Deva (parcarea telecabină)

Opera Rigoletto de G. Verdi – Orchestra Mihail Jora Bacău (distribuție internațională)

Dirijor: Juan Cantarell

Soliști: Anoosha Golesorkhi, Julia Novikova, Cosmin Ifrim, Sanja Anastasia, Theodore Coresi, Plamen Kumpikov, Marco Ascani, Valentin Marele, Andrei Ivan

20 iulie – Castelul Corvinilor Hunedoara

Opera Tosca de G. Puccini – Orchestra Mihail Jora Bacău (distribuție internațională)

Dirijor: Juan Cantarell

Soliști: Catarina Lal, Andrji Shkurhan, Hector Lopez, Andrei Ivan, Valentin Marele, Marco Ascani, Plamen Kumpikov.