Liviu Dragnea: ”Primarii și președinții de CJ nu vor avea salarii suficient de mari în raport cu responsabilitățile care le revin”

Home Administrație Liviu Dragnea: ”Primarii și președinții de CJ nu vor avea salarii suficient de mari în raport cu responsabilitățile care le revin”

Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat că, deși proiectul legii salarizării prevede salarii sporite pentru autoritățile locale, acestea nu vor fi suficient de mari în raport cu responsabilitățile care le revin acestora. „Eu personal am fost întrebat de mai multe ori: ‘Cum comentați faptul că primarii o să aibă salarii mai mari?’ Comentez invers, că nu o să aibă suficient de mari, primarii și președinții de consilii județene. În cele două talere, dacă se pune pe un taler responsabilitatea autorităților locale și pe celălalt salarizarea, este profund debalansat în defavoarea salarizării. Nu știu dacă toată lumea știe, dar un primar trebuie să semneze fiecare filă din orice dosar de finanțare pe fonduri europene, care înseamnă răspundere asumată pentru orice face orice funcționar de acolo. Bineînțeles, el neavând dreptul să beneficieze de acel bonus, de care beneficiază cei care lucrează pe fonduri europene. Primarii și președinții CJ sunt buni doar să răspundă pentru tot? Au o grămadă de constrângeri, nici măcar nu beneficiază de toate drepturile de care beneficiază un funcționar public. În schimb, când trebuie să fie cercetați, sunt asimilați funcționarului public, când trebuie să beneficieze de anumite drepturi, sunt demnitari”, a afirmat el, în cadrul Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Potrivit lui Dragnea, este posibil ca, pentru a accelera luarea deciziei, codul administrativ să fie promovat prin inițiativă parlamentară. „În ceea ce privește codul administrativ, am avut o discuție în 2013 cu autoritățile locale, cu UNCJR, cu asociația comunelor, a orașelor, a municipiilor, am avut o discuție să purcedem la acele două coduri importante: codul administrativ și codul finanțelor publice locale. S-a început — împreună cu dumneavoastră — a fost continuat în mandatul domnului Dîncu la Ministerul Dezvoltării, preluat de doamna Shhaideh, împreună cu premierul Grindeanu. L-au dus la capăt, l-au finalizat. Este un document bun. Probabil, o să discutăm în perioada următoare, s-ar putea ca și cu acest document să mergem cu inițiativă parlamentară, pentru a grăbi lucrurile”, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a subliniat că noțiunea de oportunitate ar trebui să fie clarificată în proiectul de cod administrativ. „Trebuie să stabilim odată în România că pe zona de oportunitate nu se poate băga nicio instituție. Este doar dreptul alesului local, care are în spate legitimitatea dată de comunități. Valabil și pentru minister. Valabil și la toate instituțiile care au în spate o legitimitate, au fost votate, susținute să ajungă acolo, pe baza unui program pe care să îl pună în practică. Instituțiile trebuie să verifice dacă se fură banii, dacă se delapidează, dacă se fac alte infracțiuni. Nu să fie întrebat: ‘De ce ai făcut acel drum și nu celălalt drum?’. ‘De ce ai făcut 500 de școli și nu ai făcut nu știu ce altceva?’. Pentru că este un program asumat atât la nivel local, cât și la nivel central”, a declarat liderul PSD.

Dragnea a salutat modificarea Legii educației fizice și sportului, în condițiile în care românii se plâng de performanțele sportive obținute la nivel național. „Nimeni nu a avut curajul să intre în miezul problemei, care sunt cauzele adevărate pentru care România nu are performanță sportivă. Principala cauză o reprezintă baza de selecție. Baza de selecție este în fiecare localitate și acolo nu se poate dezvolta baza de selecție dacă autoritățile locale nu se implică și nu antrenează resurse financiare pentru a susține o mișcare sportivă și pentru a susține micile cluburi”, a explicat el.

AGERPRES