Universitatea Petroșani, centru de pregătire pentru doctoranzi, dar și pentru viitorii conducători de doctorat

Potrivit noilor prevederi legislative, cadrele universitare care doresc să obțină dreptul de a conduce lucrări de doctorat trebuie să obțină, la rândul lor, titlul de doctor abilitat pentru specializarea în care activează în mediul universitar.

În acest sens, Universitatea din Petroșani a găzduit teza de abilitare la conducere de doctorat a unui profesor universitar de la Tg. Mureș în domeniul ingineresc. Astfel potrivit prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser, prorectorul Universității din Petroșani, cadrul universitar care a ales Universitatea din Petroșani pentru a-și susține teza de habilitat a susținut cu succes o lucrare de specilitate în domeniul Ingineria Sistemelor.

Școala doctorală de la Petroșani este una dintre cele mai apreciate din mediul academic ingineresc din România. În prezent, la Universitatea din Petroșani există 5 domenii pentru susținerea tezelor de doctorat, acestea fiind coordonate de 15 prestigioși profesori universitari, la care se adaugă alți 15 care deși au ieșit la pensie, continuă să sprijine Școala Doctorală de la Petroșani. Fiecare dintre aceștia coordonează 1 până la 8 doctoranzi.

În prezent, Școala Doctorală a Universității din Petroșani este urmată de circa 140 de doctoranzi.

Detalii despre admitera la școala doctorală de la Universitatea din Petroșani, regăsiți în afișul de mai jos.