Numai cu Ioan Vlad – primar, PSD poate continua proiectele de modernizare și dezvoltare a comunei Sălașu de Sus (PE)

Pentru orice om de bună credință, progresul înregistrat în ultimii ani de comuna Sălașu de Sus, mai cu seamă după alegerea lui Sorin Marica în funcția de primar, este mai mult decât evident. Doar o simplă trecere în revistă a celor mai importante proiecte deja finalizate pe mandatul fostului primar Sorin Marica, sunt în măsură să confirme acest adevăr.

 REALIZĂRI ALE PSD ÎN MANDATUL 2012-2016:

 Finalizarea noului centru civic al localității și construcția noului sediu al Primăriei comunei Sălașu de Sus;

  • Finalizarea Spațiului Public de Agrement din fața Primăriei;
  • Construcția și punerea în folosință a Centrului de Informare Turistică;
  • Finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare, inclusiv cu stațiile de tratare și stațiile de epurare aferente, în satele Sălașu de Sus, Sălașu de Jos, Mălăiești, Ohaba de Sub Piatră și începerea de investiții similare în satele Rîu Mic – Coroești – Rîu Alb, respectiv Nucșoara, Paroș, Peștera, Zăvoi;
  • Asfaltarea drumurilor în zonele în care au fost încheiate lucrările de introducere a apei potabile și canalizării;
  • Asfaltarea drumurilor de legătură între satele Paroș – Peștera, Paroș – Coroești, Zăvoi – Sălașu de Jos precum și o porțiune de un km. pe DJ 667A – Poiana Narciselor.
  • Reabilitarea și modernizarea drumurilor agricole;
  • Modernizarea și repunerea în circuitul turistic a Cetății Mălăiești;
  • Sprijinirea permanență a fermierilor, agricultorilor și antreprenorilor locali;
  • Inițierea și desfășurarea Festivalului Național al Narciselor.

La toate acestea se adaugă alte și alte proiecte punctuale, de dimensiune mai mică, dar de importanță la fel de mare, atât pentru echipa din administrația locală cât, mai ales, pentru cetățenii beneficiari.

PROIECTE ALE PSD PENTRU MANDATUL 2017-2020:

”Încă mai avem de finalizat foarte multe proiecte, pentru care deja am demarat procedurile de obținere a surselor de finanțare, pe fonduri județene, guvernamentale și, mai ales, europene” spune viceprimarul Ioan Vlad, candidatul de primar propus de PSD.

Câteva dintre aceste proiecte sunt:

  • Modernizarea infrastructurii rutiere în satele Nucșoara, Zăvoi, Sălașu de Jos, Ohaba de sub Piatră (din fonduri europene, pe Măsura 7.2.);
  • Modernizare și dotare Căminul Cultural din satele Rîu Mic și Nucșoara (din fonduri europene, pe Măsura 7.6.);
  • Reabilitare și modernizare Căminul Cultural din Sălașu de Sus (din fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții);
  • Construcție sală de sport în incinta Școlii generale din comuna Sălașu de Sus (din fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții);
  • Modernizare străzi în satul Paroș (din fonduri guvernamentale, prin programul Național de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării);
  • Sprijinirea și îndrumarea fermierilor pentru accesarea fondurilor europene dedicate acestui domeniu (pe Măsurile 6.1., 6.2., 6.3., 6.4 etc.);

Ioan Vlad arată, de asemenea că, deja au fost obținute avizele ANRE pentru introducerea rețelelor de alimentare cu gaz metan în comuna Sălașu de Sus. ”Sperăm ca, beneficiind și de ajutorul Consiliului județean, al Guvernului și al parlamentarilor PSD, să identificăm și o soluție pentru finanțarea acestei investiții”, explică viceprimarul Ioan Vlad.

Cert este încă că pentru continuarea proiectelor de dezvoltare locale ale comunei, în fiecare din satele componente acesteia – Sălașu de Sus, Sălașu de Jos, Ohaba de Sub Piatră, Mălăiești, Nucșoara, Peștera, Paroș, Zăvoi, Rîu Alb, Rîu Mic sau Coroești – o garanție certă poate fi doar un primar al PSD, în continuare, la conducerea echipei din Administrația Locală. Iar Ioan Vlad – candidatul PSD – este pentru cetățenii comunei Sălașu de Sus, omul care poate garanta, cu certitudine și succes, continuitatea.

Material electoral realizat de Exclusiv Media Group la comanda Organziației județene PSD Hunedoara, Cod AEP mandatar 21170004