AEP desemnează pe 6 iunie președinții secțiilor de votare pentru alegerile parțiale din 11 iunie 2017

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că ladata de 6 iunie 2017 va avea loc tragerea la sorți computerizată prin care instituția va desemna președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite pentru alegerile parțiale care vor avea loc pe 11 iunie 2017 și locțiitorii acestora.

Potrivit legislației electorale în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunţată cu cel puțin 24 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor, pe funcții, dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.

Precizăm că tragerea la sorți computerizată va avea loc în prezența preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie, iar rezultatele acesteia vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripţie şi pe site-urile acestora.