Sărbătoarea copiilor la Parco Cavalli din Vulcan

A devenit deja o frumoasă tradiție a voluntarilor de la Asociația Parco Cavalli aceea de a organiza o zi și mai deosebită decât cele dedicate în mod obișnuit copiilor care trec pragul centrului de hipoterapie de la Vulcan, astăzi, în ziua în care sunt sărbătoriți copiii din întreaga lume.

O adevprată sărbătoare a fost și întâlnirea zecilor de copii care au venit asăzi la Parco Cavalli. Aici, aceștia au fost întâmpinați nu doar de inimoșul președinte al Asociației, Florin Petrișor Vrabie, ci și și îndrăgitele personaje din desene animate Minny și Mikey Mouse.

”Le-am oferit astăzi tuturor copiilor care au venit la Centrul nostru de la fostul stadion Paroșeni o zi, cred, specială. Aceștia au avut parte aici de ședințe de echitație, plimbări cu șareta, vizitarea microfermei de animale ș.a. Copiii au putut să vadă ”colecția” noastră de păuni, porumbei, capre, iezi, căței, găinușe americane ș.a. și chiar să se joace cu unele dintre animăluțele de la fermă. Totul, gratuit !”, a declarat Florin Vrabie.

 

Cei care au ratat astăzi, de Ziua Copilului, oportunitatea unei experiențe unice de hipoterapie sau cei care doresc să mai repete momentele plăcute trăite astăzi la Parco Cavalli o vor putea face de acum înainte, în orice zi, până la venirea iernii.