Semifinalele Cupei României la Fotbal, faza județeană – Șoc în curtea Șoimilor și a Herculesului

Semifinalele Cupei României s-au disputat ieri, 31 mai 2017, ambele meciuri având fluierul de start la ora 17,30, disputele fiind organizate pe terenuri neutre.

Astfel, la Simeria, pe terenul CFR Simeria, s-a desfășurat partida dintre Șoimul Băița, campioana ediției trecute a Cupei României și Inter Petrila, deținătoarea titlului de campioană a acestei ediții în campionatului județean de fotbal, Liga 4 Hunedoara.

După ce, mai bine de o jumătate de oră, Șoimul Băița a condus partida cu 1 – 0, Inter Petrila revine și marchează două goluri, în prima repriză, prin Marius Mareș, punctul final fiind stabilit în cea de-a doua repriză cu cel de-al treilea gol al Interului, prin Alin Bocu. Așadar 1 – 3 la Simeria, Inter Petrila calificându-se pentru finală.

La Petrila, pe stadionul Parângul Lonea, s-a jucat cea de-a doua semifinală, partida dintre Hercules Lupeni și Retezatul Hațeg. Prima parte a meciului se încheie nedecis, 0 – 0 la pauză, în repriza a doua Retezatul Hațeg reușește golul victoriei cu 0 – 1 , în fața fostei campioane a Ligii a patra.

Astfel, în finala mare se vor întâlni selecționatele Inter Petrila și Retezatul Hațeg.