FRF a stabilit meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal, compus din Răzvan Burleanu, preşedinte FRF, Gino Iorgulescu – prim-vicepreşedinte FRF şi Octavian Goga, vicepreşedinte FRF, a aprobat referatul Departamentului Competiţii al FRF cu privire la cuplarea judeţelor în vederea desfăşurării jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3, ediţia 2017-2018, şi componenţa comisiei pentru stabilirea ordinii de disputare a jocurilor de baraj (acasă – deplasare) pentru promovarea în Liga 3, ediţia 2017-2018.

 

Cele 42 de campioane judeţene declarate de AJF/AMFB se vor duela în 21 de meciuri, iar câştigătoarele acestor baraje vor promova în Liga 3. Jocurile se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur-retur, pe terenul fiecărei echipe.

Datele de disputate a acestor jocuri sunt 17 iunie 2017, ora 18:00, turul şi 24 iunie 2017, ora 17:30, returul.

Conform comunicatului FRF, împerecherea judeţelor în vedera stabilirii programului jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, ediţia 2017-2018:

  1.  Teleorman – Mehedinţi
  2. Tulcea – Constanţa
  3. Prahova – Dâmboviţa
  4. Cluj – Maramureş
  5. Bihor – Arad
  6. Argeş – Sibiu
  7. Bucureşti – Ilfov
  8. Braşov – Mureş
  9. Ialomiţa – Buzău
  10. Călăraşi – Giurgiu
  11. Harghita – Covasna
  12. Dolj – Gorj
  13. Olt – Vâlcea
  14. Sălaj – Satu Mare
  15. Bistriţa-Năsăud – Suceava
  16. Bacău – Botoşani
  17. Brăila – Vaslui
  18. Galaţi – Iaşi
  19. Neamţ – Vrancea
  20. Caraş-Severin – Alba
  21. Timiş – Hunedoara

Așadar, campioana județului Hunedoara, CS Inter Petrila, va întâlni, pentru cele două meciuri de baraj tur-retur, campioana județului Timiș, ACS Ghiroda. Coincidență sau nu, ambele echipe au culorile clubului pe care îl reprezintă, alb-albastru.

În campionatul județean timișan, ACS Giroda se află la o distanță de 14 puncte de cea de-a doua clasată, în condițiile în care mai are două etape de disputat, cu două echipe aflate la mijlocul clasamentului. CS Inter Petrila va juca ultima etapă sâmbătă, 3 iunie 2017 la ora 11,30, cu Hercules Lupeni, cea de-a treia clasată, iar diferența în clasamentul județean hunedorean este de 11 puncte față de Șoimul Băița, echipa aflată pe poziția a doua.

Pentru stabilirea ordinii de disputare, acasă – deplasare (17, 24 iunie), a jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3, a fost stabilită o comisie care îi are în alcătuire membrii: Gabriel Bodescu – preşedinte; Felix Grigore – membru; Marius Burcă – membru; Adrian Stângaciu – membru; Aurel Ionescu – membru; Silvia Boroneanţ – secretar

 „Departamentul de Competiții al FEDERAȚIEI ROMÂNE DE FOTBAL a stabilit programul jocurilor de baraj pentru promovare în liga a III-a. Campioana județului Hunedoara, CS INTER PETRILA, urmând să întâlnească pe campioana județului Timiș, ACS GHIRODA, în zilele de 17 și 24 iunie 2017. Urăm succes echipei noastre și sperăm ca, din toamnă, să mai avem o reprezentantă în liga a III-a”, transmite AJF Hunedoara.