Lia Olguța Vasilescu: ”Toate salariile bugetarilor cresc cu 25% de la 1 ianuarie 2018”

Home Economie Lia Olguța Vasilescu: ”Toate salariile bugetarilor cresc cu 25% de la 1 ianuarie 2018”

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018, aceasta fiind ultima variantă a legii salarizării unitare asupra căreia s-a căzut de acord marți cu Ministerul Finanțelor.

„Am avut patru variante pe care le-am discutat de dimineață (marți — n.r.). Este vorba de varianta finală acum asupra căreia am convenit cu secretarii de stat inițial de la MFP și acum telefonic chiar și cu domnul ministru de Finanțe, în care ar urma să facem majorări salariale la absolut toți bugetarii cu 25% creșteri pe salariul brut începând cu data de 1 ianuarie 2018, după care, începând cu data de 1 martie (2018 — n.r.), o majorare de încă 20% pentru educație, care, cumulat cu cei 25% înseamnă per total o creștere de 50%, deci exact cum am promis, și de asemenea, cu grila până în 2022, pentru medici și asistente tot de la 1 martie. Practic, aceasta ar fi varianta cu care noi intrăm în comisie”, a afirmat ministrul Muncii, la Parlament.

Lia Olguța Vasilescu a adăugat că anvelopa salarială pentru 2018 va fi de 75 de miliarde de lei, față de 68 de miliarde cât este prevăzut pentru anul în curs.

„Noi am avut o înțelegere cu MFP încă de la început. Acum avem o anvelopă de 68 de miliarde, care a fost crescută anul acesta și chiar și luna trecută au fost majorate cu 20% salariile de la OPC, de la IMM-uri de la gărzile de mediu, în fine toate autoritățile de mediu, la fel soldele soldaților s-au dublat pornind acum de la salariul minim pe economie, adică toate aceste lucruri au avut un impact bugetar deja pe anvelopa de anul acesta pe care noi o aveam prognozată. La acestea s-au adăugat cele 80 de amendamente de la Senat și aproximativ 100 de amendamente de la Camera Deputaților. (…) S-au mai făcut majorări salariale, au mai fost creșteri de sporuri, coeficienți crescuți la anumite categorii de bugetari și normal că a trebuit să regândim tot ceea ce înseamnă anvelopa ca să ne încadrăm în 75 de miliarde cât ne-au dat Finanțele că este posibil pentru anul viitor”, a explicat ministrul Muncii.

Marți după-amiază deputații din Comisia de muncă urmează să dea un raport asupra legii salarizării personalului bugetar.

Potrivit ministrului Muncii, legea va trebui adoptată miercuri de Camera Deputaților, care este și for decizional în acest caz.

AGERPRES