Președintele american apreciază România ca aliat și pentru lupta împotriva corupției

Home Politică Președintele american apreciază România ca aliat și pentru lupta împotriva corupției
Președintele american apreciază România ca aliat și pentru lupta împotriva corupției

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a exprimat vineri aprecierea față de România și față de omologul său român, Klaus Iohannis, în calitate de aliați ai SUA.

În conferința de presă comună, Trump a făcut o serie de remarci favorabile la adresa României, printre care cea privind exemplul oferit celorlalți membri NATO prin alocarea a „peste 2% din PIB” pentru apărare.

Site-ul de internet al administrației prezidențiale a retransmis în direct imaginile furnizate de Casa Albă de la conferință. Trump a început prin a-i mulțumi oaspetelui său pentru vizită: „Este o onoare să primesc un prieten atât de bun al Statelor Unite la Casa Albă”.

„Relațiile dintre țările noastre datează de peste un secol, dar astăzi reafirmăm și celebrăm în special parteneriatul nostru strategic, care a început acum mai bine de 20 de ani. Acest parteneriat acoperă multe dimensiuni, inclusiv legături militare, economice și culturale, iar astăzi întărim și mai mult aceste legături”, a arătat președintele american.

„Vreau să mulțumesc poporului român pentru întreaga sa contribuție la apărarea noastră comună și la lupta împotriva amenințării diabolice a terorismului”, a mai spus Trump. „România a fost un membru valoros al coaliției pentru înfrângerea ISIS (Statul Islamic — n. red.) și are a patra contribuție ca număr de militari în Afganistan. Acolo, 23 dintre cetățenii dumneavoastră au plătit prețul suprem, iar America le onorează sacrificiul”, i s-a adresat el direct lui Iohannis.

Trump l-a felicitat pe omologul său român pentru „rolul de lider în angajamentul de anul acesta al României de a-și crește cheltuielile pentru apărare de la 1,4% din PIB la peste 2%. Sperăm că ceilalți aliați ai noștri din NATO vor urma exemplul României” și își vor plăti „partea cinstită” din costul comun al apărării. „Ca urmare a acțiunilor noastre, banii au început să curgă către NATO”, a arătat președintele american. „Și alte țări și-au dat seama că e timpul să plătească și fac asta”.

Adresându-i-se din nou lui Iohannis, Trump a continuat: „Domnule președinte, doresc să vă aplaud curajul și eforturile dumneavoastră curajoase în România de a lupta împotriva corupției și de a apăra statul de drept. Această muncă este necesară pentru a crea un mediu în care să poată înflori schimburile și comerțul, în care cetățenii să poată prospera. Sunt nerăbdător să colaborez cu dv. pentru a aprofunda legăturile, atât comerciale, cât și culturale, între țările noastre”.

Președintele american a remarcat contribuțiile aduse de români Statelor Unite și lumii, dintre care l-a remarcat pe laureatul Nobel pentru pace Elie Wiesel, născut în România și decedat anul trecut. Trump a apreciat și faptul că președintele Klaus Iohannis a primit săptămâna aceasta din partea American Jewish Committee distincția Light Unto the Nations pentru activitatea de promovare a memoriei Holocaustului în România.

„Viitorul României și al relației României cu Statele Unite este foarte, foarte luminos”, a apreciat Trump, care a încheiat arătând că „relația a fost bună, dar acum este mai tare ca niciodată”.

AGERPRES