Elevii și preșcolarii intră de astăzi în vacanța de vară

Home Educație Elevii și preșcolarii intră de astăzi în vacanța de vară

Elevii și preșcolarii vor intra de vineri, după terminarea orelor, în vacanța de vară.

Clasele terminale din învățământul liceal au încheiat anul școlar pe 26 mai, iar elevii claselor a VIII-a pe 9 iunie.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, cursurile anului școlar 2017 — 2018 vor începe luni, 11 septembrie.

În perioada 28 octombrie — 5 noiembrie, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar vor fi în vacanță.

Vacanța de iarnă va începe pe 23 decembrie iar cursurile se vor relua pe 15 ianuarie.

Vacanța intersemestrială va fi cuprinsă în intervalul 3 — 11 februarie 2018.

Următoarea vacanță, cea de primăvară, este cuprinsă în intervalul 31 martie — 10 aprilie.

Anul viitor, vacanța de vară în intervalul 16 iunie — 9 septembrie.

AGERPRES