Avram Iancu sărbătorit la Deva!

Home Cultură Avram Iancu sărbătorit la Deva!
Avram Iancu sărbătorit la Deva!

Luni – 19 iunie, ora 12, în fața statuii lui Decebal din Deva, Fundația „Ideea Contemporană” și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România organizează un eveniment dedicat nașterii lui Avram Iancu, „Erou al Națiunii Române”.

”Crăișorul reprezintă modelul absolut (împreună cu alți voievozi și cărturari români) al sacrificiului pentru identitatea culturală și istorică a românismului, iar Testamentul său lucid de dureros, poate fi o Biblie laică a patriotismului. Evenimentul este public, îi așteptăm pe toți cei care și-au păstrat cu onoare și demnitate sentimentele și însemnele naționale. Am inițiat o dezbatere privind însemnătatea Crăișorului în existența patriotismului și a românismului luminat din Transilvania”, spune Laurian Stănchescu, organizatorul acestui eveniment.

Scriitorul Laurian Stănchescu este președintele Fundației „Ideea Contemporană”, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și membru titular al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

La sărbătoarea dedicată lui Avram iancu la Deva și-au anunțat participarea o serie de personalități publice din județul Hunedoara, în frunte cu prefectul Fabius Tiberiu Kiszely.