Donații pentru bebeluși, din partea Laviniei Grigoriu și Marianei Popa, la Spitalele din Hațeg și Deva

Acțiunea caritabilă derulată de Lavinia Grigoriu și Mariana  Popa Costaș, prin intermediul căreia mai multe unități medicale din județul Hunedoara au fost înzestrate cu landouri pentru bebeluși, a continuat astăzi la spitalele din Hațeg și Deva, unde cele două doamne au fost prezente pentru a dona aceste accesorii necesare transportului bebelușilor în condiții de siguranță, inclusiv în cazuri de urgențe medicale.
La Spitalul municipal din Hațeg, donațiile au fost preluate de către directorul economic al unității medicale, Dana Miclășoiu, iar a Deva managerul Spitalului Județean de Urgență, Gabriel Berceanu și directorul financiar Ioana Fer au primit pachetele cu valoroasele donații pentru secția de pediatrie.
”Am avut parte de o primire călduroasă, atât la Spitalul din Hațeg, cât și la Spitalul județean de Urgență din Deva, unde cei din conducere cărora le-am predat donațiile noastre s-au declarat impresionați de acest gest, pe care noi l-am făcut cu toată deschiderea, din suflet”, a declarat Mariana Popa Costaș.
”E o stare de bine aceea pe care o ai  atunci când poți face un bine. Am retrăit această stare, alături de Mariana Popa și de reprezentanții unităților medicale de la Hațeg și Deva, cărora le-am făcut donații constând în landouri pentru transportul bebelușilor, așa cum am procedat, săptămâna trecută și la Petroșani. Mă bucur că donațiile noastre au fost apreciate, așa cum mă bucur că am putut duce la bun sfârșit încă un act de caritate important în activitatea noastră cotidiană”, a spus Lavinia Grigoriu.
Acțiunile de caritate ale celor două doamne din Petroșani vor continua și în perioada următoare. Spre exemplu, un nou set de landouri pentru bebeluși vor fi donate, chiar mâine, la Spitalul municipal din Vulcan iar alte categorii de materiale și obiecte utilitare vor fi donate și la Centrul de îngrijire al persoanelor vârstnice, coordonat de părintele Gabriel Bulf, la Petroșani.