INSEMEX, instituție etalon și la Bursa Națională a Invențiilor Românești

În data de 20 iunie 2017, INCD INSEMEX a participat, în calitate de expozant, la prima ediţie a „BURSEI NAŢIONALE A INVENŢIILOR ROMÂNEŞTI”, organizată de Ministerul Cercetării și Inovării în parteneriat cu Parlamentul Romaniei – Camera Deputaților și Camera de Comerț și Industrie a României. Evenimentul a avut loc Palatul Parlamentului, Centrul Internaţional de Conferinţe în Sălile Unirii şi Take Ionescu.

Potrivit directorului general al INCD INSEMEX Petroșani, evenimentul a avut o componentă expoziţională şi una dedicată întâlnirilor dintre inventatori/cercetători şi mediul economic.  ”Cu acest prilej au fost înmânate diplome de apreciere din partea Ministerului Cercetării și Inovării atât pentru inventatori cât și pentru instituția noastră”, spune George Artur Găman, director geneal al INSEMEX Petroșani.

Invențiile expuse cu acest prilej de cercetătorii de la Petroșani, sunt cele care au fost premiate și la saloanele de invenții de la Geneva și Barcelona, respectiv:

– Stand pentru determinarea limitelor de explozie pentru vaporii lichidelor inflamabile, autori: drd. chim. Maria Prodan, dr. ing. George Artur Găman, dr. ing. Emilian Ghicioi, dr. ing. Constantin Lupu, dr. ing. Doru Cioclea, dr. ing. Vlad Mihai Păsculescu, ing. Dan Gabor, drd. ing. Nicolae Vlasin, dr. ing. Adrian Jurca, drd. ing. Andrei Szollosi Moța, drd. ing. chim. Irina Nălboc, drd. ing. Marius Cornel Șuvar – cerere brevet de invenţie A2016 00750;

– Stand pentru cercetarea imagistică a exploziilor de gaze, autori: Drd. ing. Nicolae-Ioan Vlasin, Dr. ing. George Artur Găman, Dr. ing. Emilian Ghicioi, Dr. ing. Constantin Lupu, Dr. ing. Vlad Mihai Păsculescu, Dr. ing. Daniel Pupăzan, Drd. chim. Maria Prodan, Dr. ing. Angelica Nicoleta Călămar, Dr. ing. Doru Cioclea, Drd. ing. chim. Irina Nălboc, Drd. ing. Marius Cornel Șuvar, Ing. Gheorghe – Daniel Florea – cerere brevet de invenţie A 2016 00788;

– Metodă de restabilire a unei rețele de aeraj afectate de o explozie pe baza traseelor critice, autori: dr. ing. Doru Cioclea, dr. ing. George Artur Găman, dr. ing. Constantin Lupu, dr. ing. Emilian Ghicioi, drd. ing. Ion Gherghe, drd. ing. Emeric Chiuzan, dr. ing. Cristian Tomescu, drd. ing. Corneliu Boantă, drd. ing. Marius Cornel Șuvar, dr. ing. Vlad Mihai Păsculescu – cerere brevet de invenţie A 2015 00163;

– Metodă de determinare a parametrilor funcționali la nivelul stației principale de aeraj, după producerea unui fenomen de explozie, autori: dr. ing. Doru Cioclea, dr. ing. George Artur Găman, dr. ing. Constantin Lupu, dr. ing. Emilian Ghicioi, ing. Ion Gherghe, dr. ing. Nicolae Ianc, ing. Adrian Matei, drd. ing. Nicolae Vlasin – cerere brevet de invenţie A 2014 00842

– Metodă de identificare a construcțiilor de aeraj critice la nivelul unei rețele complexe de aeraj, Autori: dr. ing. Doru Cioclea, dr. ing. Nicolae Ianc, dr. ing. George Artur Găman, dr. ing. Constantin Lupu, dr. ing. Emilian Ghicioi, ing. Ion Gherghe, drd. ing. Florin Rădoi, ing. Adrian Matei, ing. Corneliu Boantă – cerere brevet de invenţie A 2016 00391