Noul Guvern și noul Program de Guvernare al PSD și ALDE au fost votate în Parlament

Guvernul format de Mihai Tudose a fost validat astăzi în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului, cu o majoritate de 275 de voturi ”pentru”.

PSDși ALDE au dreptul de a controla, de câte ori consideră necesar, ritmul de implementare a programului de guvernare, a declarat premierul desemnat Mihai Tudose, joi, în plenul reunit al Parlamentului. „Partidul care și-a asumat guvernarea și programul de guvernare, PSD, împreună cu partenerul său de coaliție, ALDE, au dreptul la legitimitatea de a controla săptămânal, lunar sau de câte ori consideră necesar ritmul de implementare a programului de guvernare. Să nu uităm că acest scop al guvernării nu este puterea în sine, ci folosirea ei în beneficiul oamenilor, o bunăstare stabilă, durabilă, pe termen lung, dar începând de mâine. De aceea, Guvernul pe care vi-l prezint astăzi este obligat să existe doar pentru asta. Nu există (…) o altă rațiune pentru care acest Guvern este astăzi aici, iar dacă ar exista alta nu aș fi eu astăzi aici”, a afirmat Tudose.

El a precizat că știe foarte bine care sunt așteptările parlamentarilor, mai ales în raport cu prim-ministrul, dar și cu miniștrii. „Voi acorda relației cu dumneavoastră, cu Parlamentul, importanța cuvenită instituției reprezentative a statului român”, a mai spus Tudose.

Premierul desemnat va fi un manager bun, rămâne însă să o demonstreze prin felul în care va gestiona actul de guvernare, a declarat la rândul său președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD.

„Am trecut prin această criză, dar este important că o depășim astăzi folosind și parcurgând proceduri legale și constituționale. Regulile democratice au fost respectate, iar majoritatea parlamentară a exercitat cu onestitate și bună credință suveranitatea poporului român care a votat programul de guvernare propus în alegeri. În fond, dl Mihai Tudose este un manager pe care îl consider bun, pe care îl desemnăm astăzi să pună în aplicare strategia noastră de dezvoltare a României pentru următorii ani. Am credința că va fi un manager bun, rămâne însă să o demonstreze prin felul în care va gestiona actul de guvernare. Sper ca acest guvern să fie mai performant, mai eficient și mai determinat să realizeze prevederile din programul nostru de guvernare. De aceea vă îndemn să acordați votul de încredere pentru învestirea noului guvern și pentru programul de guvernare prezentat”, a declarat Dragnea în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.

Potrivit acestuia, „o prioritate de grad zero” este înființarea în cel mai scurt timp a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. „Atrag atenția că, în cele șase luni rămase până la începerea noului an fiscal, este important să fie luate măsurile pentru creșterea veniturilor și pentru cei care lucrează în sectorul privat. Trebuie să ieșim cu totul din paradigma salariilor mici ca formă de atragere a investitorilor străini. Salariile românilor trebuie să se apropie în mod accelerat de cele ale europenilor, cu aceeași viteză în ambele sectoare și în cel public, dar și în cel privat. O prioritate de grad zero este înființarea în cel mai scurt timp a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Dacă vom reuși acest lucru și dacă vom avea locuri de muncă bine plătite, spitale moderne, școli civilizate, drumuri bune, autostrăzi, atunci tinerii noștri vor fi mai puțin dispuși să plece din țară pentru a-și căuta de lucru în străinătate. Avem nevoie urgentă de FSI, dar și de o creștere a fondurilor europene. Tot la capitolul investiții este important ca noul Guvern să dea drumul la finanțarea din programul național de dezvoltare locală etapa a doua”, a menționat liderul PSD.

AGERPRES