În Colonia Petroșaniului, noua grădiniță nr. 2 prinde contur

Home Administrație În Colonia Petroșaniului, noua grădiniță nr. 2 prinde contur
În Colonia Petroșaniului, noua grădiniță nr. 2 prinde contur

O serie de investiții se află în plină derulare pe raza municipiului Petroșani. Primarul localității, Tiberiu Iacob Ridzi și-a propus să evalueze, în mod public, modul în care se execută lucrările pe mai multe șantiere de pe raza municipiului Petroșani.

În acest sens, după vizita derulată zilele trecute la Cinematograful Victoria, astăzi Tiberiu Iacob Ridzi a fost prezent pe șantierul construcției Grădiniței de la Școala gimnazială nr. 2 – structură a Colegiului Tehnic ”Dimitrie Leonida”, investiție care se execută în cartierul Colonie. Și de această dată, primarul Petroșaniului a fost însoțit de directorul executiv din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, Paula Dragoș, de rezprezentanții firmei Zona D RL care execută lucrările pe acest șanier, de reprezentanții uniții de învățământ beneficiare dar și de reprezentanți ai mass-media.

”La Grădiniţa de la Școala 2 suntem cu lucrările în stadiu avansat, chiar dacă termenul de finalizare a lucrărilor este estmat abia pentru luna ianuarie 2018. Sper să terminăm mai repede. Este o lucrare făcută pe PNDL (Program Naţional de Dezvoltare Locală), iar valoarea investiţiei este de circa 600.000 lei, primăria contribuind aici cu 10 la sută”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

Potrivit acestuia, clădirea viitoarei grădiniţe rezultată din reabilitarea sediului vechi al Şcolii Nr. 2 din Colonie va aduce un plus de atractivitate, dar și de confort pentru copiii care își vor începe aici primii ani de aducație preșcolară. Noua grădiniță va avea 4 săli de clasă, mai multe birouri și spații anexă, două băi (una pentru elevi şi o alta pentru personal), clădirea va fi reabiltată termică și va beneficia de centrală proprie de încălzire, pe gaz.

Potrivit reprezentanților constructorului, deja clădirea a fost acoperită și anvelopată, au fost montate ferestre și uși noi, din termopan. În interior au fost complet refăcute instalaţiile electrice, instalaţiile sanitare şi cele de încălzire, se vor executa finisajele interioare, finisajele exterioare şi amenajările pentru protecţia mediului, precum şi aducerea la starea iniţială a terenului din jurul clădirii, după finalizarea şantierului.