Șeful polițiștilor hunedoreni și-a deschis un blog pentru a-și apăra imaginea publică

Aflat de ceva vreme sub tirul mai multor jurnaliști șeful Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara a ajuns la concluzia că cea mai bună ”armă” prin care se poate apăra în fața unor atacuri pe care consideră nedrepte, este tot argumentul cuvântului scris.

În acest context, inspectorul șef Liviu Gabriel Dumitru și-a deschis un blog pe Internet, unde este hotărât să se apere în fața celor care îl acuză de tot felul de lucruri, de multe ori fără ca măcar să-l cunoască ori să-i solicite, așa cum este firesc, un punct de vedere. ”Nu mai sunt dispus să fiu cunoscut după ce scriu despre mine cei care nu mă cunosc! Și nimeni să nu dezmintă instituțional, la finalizarea verificărilor, lipsa de temeinicie a acuzațiilor formulate la adresa mea. De azi am blog! Merit asta. De azi se va auzi și vocea mea. Cât de tare? Asta nu mai depinde (doar) de mine!”, scrie pe blogul său Liviu Gabriel Dumitru.

Șeful IPJ Hunedoara consideră, în prima sa postare pe blog, că era modernă în care trăim imcumbă, fără discuții, o a XI-a poruncă: ”Să-ți faci blog !”. Acesta apreciază că, în fața delațiunilor și a postărilor sponsorizate de pe rețelele de socializare, în care și numelui și activității sale i s-au dat tot felul de interpretări care, n opinia sa, frizează de cele mai multe ori, ridicolul, lipsa de reacție nu mai este astăzi o soluție. ”Cu o naivitate caracteristică altui segment de vârstă decât cel în care mă încadrez, am tot așteptat fie ca cei care fac din Internet un instrument de manipulare a instituțiilor pentru a-și atinge obiective doar de ei știute să se convingă că delațiunea lor nefondată nu are nici un rezultat, fie ca cei chemați să facă dreptate să realizeze că într-o campanie împotriva unui om nu trebuie decât să fii imparțial, pentru că nu primul sau cel care strigă cel mai tare are și cea mai mare dreptate (sau măcar să nu cauți cu lupa ceva… acolo… că o neregulă trebuie să fie… nu neapărat cea reclamată, dar alta cu siguranță poate fi găsită pentru a da satisfacție celui care a strigat și are mai multe like-uri decât cel care nu a scris nimic!)”, mai spune în

Blogul șefului IPJ Hunedoara poate fi accesat urmând linkul următor: https://liviugabrieldumitru.ro